Cum se circulă prin municipiul și raionul Soroca la această oră? (FOTO)

0
68

Un strat de zăpadă de aproximativ 20 de cm s-a așternut în această noapte în raionul Soroca. Precipitațiile însă nu au perturbat traficul în raionul Soroca, nici în municipiu. Ce-i drept, șoferii din oraș au împărțit carosabilul cu pietonii pe unele străzi.

Potrivit Direcției raionale Situații Excepționale, pe teritoriul raionului nu sunt înregistrate incidente legate de starea vremii. “Deconectări de la sistemul de electricitate, automobile blocate sau alte situații de acest gen nu sunt”, ne-a comunicat Eugeniu Doga, inspector DSE.

Drumurile de acces din toate localitățile raionului spre traseul central au fost curățate. La această oră nu există probleme în trafic, angajații întreprinderii au muncit toată noaptea, afirmă Vitalie Moraru, șeful S.A. “Drumuri Soroca”.

În municipiul Soroca străzile sunt curățate, spune viceprimarul Mihail Grabciuc. Mai întâi angajații Serviciul municipal Înverzire și Amenajare  (SÎA) au dezăpezit străzile centrale, iar acum se află pe străzile secundare, afirmă viceprimarul.

Și dacă transportul nu întâmpină dificultăți, apoi pietonii se deplasează mai greu. Pe mai multe străzi din central urbei, acestea nu au fost curățate de zăpadă, astfel mulți cetățeni aleg să se deplaseze pe carosabil, printre mașini.  Pe unele porțiuni de trotuar, agenții economici au făcut cărări pentru a înlesni accesul clienților săi spre magazine, farmacii sau frizerii.

“Serviciul de resort din cadrul Primariei or. Soroca are obligația să curățe și trotuarele. În bugetul pentru anul 2018 sunt planificate peste 9 mln. lei, iar în 2017 au fost asimilate peste 8 mln. lei de catre serviciul de înverzire”,  opinează Liliana Babără, consilieră în consiliul Municipal Soroca.

După cum afirmă viceprimarul Mihail Grabciuc, până seara angajații SÎA vor lucra pentru a dezăpezi  mai multe străzi și trotuare.


Articolul precedentCitește mâine în ziarul “OBSERVATORUL DE NORD”
Articolul următorDezbateri publice fără public

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.