„Blonzi, cu ochi albaștri, înalți, bine făcuți și îmbrăcați ca țăranul român din secolul al XIX-lea“ – aceasta este imaginea stereotip intrată în imaginarul publicului larg privind aspectul fizic al dacilor, potențată și de mitologia naționalistă, mai ales din perioada comunistă, scrie Adevărul. În realitate, se știu, cu certitudine, destul de puține lucruri cu privire la modul în care arătau, din punct de vedere fizic, și al vestimentației, aceste popoare antice.
Singurele instrumente aflate la îndemâna cercetărilor, din acest punct de vedere, sunt reprezentările artei monumentale romane, în special Columna lui Traian, studiile antropologice, acolo unde a fost posibil dar și anumite izvoare istorice.
Triburi făurite în creuzetul războiului
Încă din start, în baza cercetărilor mai noi, s-a ajuns la concluzia că dacii era un mix tribal, născut în focurile războaielor și invaziilor din Balcani, probabil prin secolul al III lea sau al II lea ÎHr. În orice caz, dacii sunt pomeniți pentru prima dată în izvoarele scrise abia în secolul al II lea ÎHr, de Caesar în ”Commentari de bello gallico”.
Deși inițial s-a crezut, pe baza unei afirmații arbitrare a istoricului latin Trogus Pompeius, că dacii ar fi același popor cu geții, studiile mai recente arată contrariul. Erau populații diferite care au cunoscut apogeul, în secole diferite.
„Nu este imposibil, pe baza situaţiei din regiune, ca cei numiţi de romani <daci> să fi fost la început o astfel de comunitate războinică, cu origini şi componente mixte, dar în care a prevalat filonul tracic. Războinici prin excelenţă, testamentarii unor lungi tradiţii în acest sens, peste care s-a grefat apetitul şi experienţa marţială celtică, purtătorii acestei noi identităţi culturale nu doar că au reuşit să supravieţuiască constantei presiuni romane, ci şi-au exportat modelul în mediul getic nord-dunărean, pe care-l vor angrena, declanşând ample transformări de substanţă”, se arată pe site-ul de specialitate Enciclopedia Dacică (ENDA).
Dacii pe care i-au întâlnit romanii în secolul I și II d Hr atunci când au invadat teritoriile nord-dunărene erau cel mai probabil un mix etnic, cu caracteristici fizice diverse, nu doar tipul „arian” promovat în imaginarul publicului larg. Și asta după aproape patru secole de conviețuire cu geții, la care se adăugau filonul celtic, ilir, tracic, dar și cel vechi al populațiilor eneolitice și din epoca bronzului care s-au amestecat în mare masă a triburilor care au tot venit de-a lungul timpului.
Așa cum arată și reputatul istoric Ioan Horațiu Crișan, vorbim de un amestec de caracteristici fizice diverse. De la indivizi cu păr blond roșcat, cu fizic robust și până la populații gracile, mediteranoide, cu păr mai închis la culoare. Cel puțin asta arată și studiile antropologice. Ele sunt puține având în vedere că în general s-au păstrat puține resturi osteologice ale populațiilor dacice, fiindcă practicau mai ales incinerația.
„Deocamdată pe baza puținului material osteologice studiat din punct de vedere antropologic, putem spune că la geto-daci sunt prezente toate tipurile pe care le-am întâlnit în perioadele anterioare, începând din neolitic și până la sfârșitul primei vârste a fierului, fără însă să poată fi trase concluzii ferme, urmând să așteptăm rezultatul viitoarelor cercetări. Nu știm în ce măsură preponderența mediteranoizilor constantă pentru perioadele mai vechi, se mai menține. Fără îndoială însă că nu toți geto-dacii ca și toți tracii de altfel erau blonzi și cu pielea albă. În acest sens avem siguranța datelor antropologice”, arată Ion Horațiu Crișan în ”Spiritualitatea geto-dacilor”.
Probabil elitele aveau caracteristicile fizice celtice și tracice. Adică cu o dominantă a părului blond-roșcat, mai ales roșcat. Dincolo de culoarea părului sau a ochilor, izvoarele istorice îi descriu pe geți dar și pe daci ca fiind robuști, obișnuiți cu gerul dar și războiul. Horațiu, unul dintre cei mai importanți poeți romani, spunea despre geți că erau robuști.
Cel mai probabil era însă o dominantă a celor blonzi-roșcați, mai ales în zonele cu puternică influență celtică și tracică.
Bărbați robuști, cu pomeți proeminenți și nas scurt
Dincolo de puținele dovezi antropologice și de izvoarele scrise, unele poate îndoielnice, un indiciu important privind aspectul fizic al dacilor îl oferă arta monumentală romană. Este vorba, mai ales, despre Columna lui Traian. Pe metopele sale sunt prezente numeroase chipuri de daci. Bărbații sunt prezentați drept robuști, cu părul lung și bărbi impozante.
„Cei mai mulți dintre dacii reprezentanți pe Columnă sunt indivizi robuști, de talie înaltă sau mijlocie, cu capul mare, față scurtă și largă, orbite joase cu relief tridimensional, pomeți proeminenți, nas scurt și drept, prognatism accentuat, păr drept sau ușor ondulat, fără chelie”, precizează Ion Horațiu Crișan în lucrarea deja menționată.
Totodată, același istoric face precizări importante privind chipul lui Decebal, de pe Columnă. Acesta întrunește mai multe caracteristice etnice, o dovadă a mixului din care erau constituite populațiile dacice.
Totodată studiile bazate pe arta monumentală, dar și pe cercetările antropologice arată că dacii nu erau un tip antropologic unic, ci mai degrabă se asemănau cu populațiile care au intrat în constituirea acestui mix tribal.
„Iată că reprezentările artistice vin să confirme concluziile ce s-au putut formula pe baza studierii materialelor concrete, o oaselor, și anume că nu poate fi vorba de un tip antropologic unic și că geto-dacii nici în această privință nu se singularizează față de celelalte popoare antice din jur”, se arată în ”Spiritualitatea geto-dacilor”.
Din punct de vedere al portului, acesta se pare, se diferenția de cel al țăranului român de secol al XIX-lea, așa cum a fost popularizat o bună perioadă. Așa cum arată și mormântul războinicului de la Cugir, elitele abordau moda marțială celtică, cu spade celtice, coifuri așiderea, cămăși de zale.
Pantalonii, la rândul lor, par a fi inspirați de moda celtică, adică largi și multicolori, posibil în carouri colorate. La dacii de rând apar pantalonii și tunicile lungi, până la genunchi, despicate într-o parte. La brâu aveau o cingătoare, iar pe umeri un fel de de mantie scurtă. Dacii purtau fie pantaloni mai strâmți pe picior, cusuți, fie mai largi, după moda celtică. Majoritatea purtau capul descoperit, cu păr lung, tăiat pe frunte și la tâmple, doar elitele având acel pileus.
„Columna ne înfăţişează ipostaze feminine zvelte, dar cu expresii aspre şi mândre, cu o fineţe incontestabilă a trăsăturilor, cu faţa ovală, frunte înaltă, ochi expresivi, nas drept, buze frumos conturate, păr lung pieptănat cu cărare pe mijloc, acoperind tâmplele şi lăsând libere urechile, strâns legat într-un coc bogat la ceafă şi acoperit cu o năframă”, se arată în articolul „Femeile dacilor” de pe ENDA (Enciclopedia Dacică).
SURSA: Adevărul
