Tableta de vineri
Probabil, când Putin a atacat mișelește Ucraina avea în cap două scenarii, și ambele pozitive și dătătoare de speranță: primul – în două sau trei zile a doua armată a lumii (!!!) va mărșălui pe străzile Kievului (nu întâmplător în rucsacurile primilor ruși uciși în calea spre „victorie” a fost găsită și uniforma de paradă) și al doilea – dacă acest plan va eșua atunci va intra în rol propaganda rusească care, în câteva luni, v-a face ca poporul ucrainean să înțeleagă că soarta lui este pecetluită și că unica ieșire este răzvrătirea împotriva președintelui Zelensky. Despre un război de lungă durată și, mai cu seamă, despre bărbăția și dragostea de libertate a „fraților ucraineni” dictatorul și susținătorii lui nu-și imaginau nici în cele mai urâte vise.
Realitatea, însă, a fost dură cu Putin și armata lui. Peste vreo două luni se împlinesc patru ani de când rușii se screm, pardon, să îngenuncheze Ucraina, dar toate eforturile le iese pe ochi, la propriu și la figurat. Peste un milion de soldați au pierit fără ca să cunoască de ce și în numele cui, flota rusă a plecat direct acolo unde a trimis-o bravul ostaș ucrainean, tancurile și avioanele degrabă o să le putem număra pe degete, sancțiunile impuse Kremlinului își arată deja efectul, sistemul energetic și imperiul petrolier și de gaze se clatină serios, aeroporturile activează permanent în situații de forță majoră, NATO s-a apropiat la o zvârlitură de băț de Moscova, iar victoria mult râvnită o să rămână scrisă cu fuiorul pe apă încă mulți ani înainte. Or, eforturile americanilor și europenilor de a-l întoarce pe Putin cu picioarele pe pământ suferă eșec după eșec, fiindcă se creează vaga idee că cuiva anume, care trăiește într-o lume paralelă, acest măcel îi aduce dividende sau, în cel mai rău caz (cât de absurd nu ar suna acest lucru) plăcere. De exemplu, cum poți eticheta altfel declarația lui Putin că, chipurile, Rusia este gata să lupte cu întreaga Europa, când luni întregi se zbate să ocupe un sat sau un orășel, cu consecințele de rigoare.
În condițiile create, când nici măcar Trump, cu dorința lui nestrămutată de a se complace într-un „hulub al păcii” este neputincios în fața celui mai blestemat om de pe planetă în prim plan începe se apară așa-zisa „diplomație populară”, când oamenii simpli, dar nu militarii și politicienii se dau cu părerea și propun căi de rezolvare a conflictului/războiului. În această ordine de idei și în condițiile când ucrainenii trăiesc într-un continuu coșmar, iar societatea rusă a luat apă în gură și tacit, prin inacțiunile sale, susține acțiunile teroriste ale țarului lor mie nu-mi rămâne decât să comentez ceea ce apare în spațiul public. Bunăoară, recent un sondaj efectuat de Info Sapiens pentru New Europe Center și preluat de cotidianul ucrainean Ukrainska Pravda arată că, mai mult de jumătate (51,4 la sută) dintre cetățenii ucraineni se declară dispușii să protesteze dacă țara lor acceptă să facă concesii inacceptabile în cadrul negocierilor de pace în curs cu Moscova. Și acest curaj și această determinare a ucrainenilor este manifestată când țara lor este zguduită de mai multe acte de corupție, inclusiv din imediata apropiere a președintelui Zelensky, și acest lucru toarnă apă la moara dușmanului și plumb în picioarele celor care își doresc nu doar o Ucraina liberă și suverană, dar și o țară corectă și onestă în relațiile cu cetățenii săi. Acum propaganda rusă bubuie, iar Soloviov și K au un argument în plus când vorbesc despre „fărădelegile” comise de „fascistul Zelensky”… Cu părere de rău, despre ce zice și cum gândește societatea rusă există prea puțină informație, dar am văzut pe rețelele de socializare o declarație a interpretului Grigore Leps care și-a asumat, probabil, rolul de porta-voce a tuturor rușilor rămași în țară (fiindcă, cei plecați sau trimiși la închisoare au, cu siguramță, altă părere) și care, probabil, într-un acces de paroxism a propus că un oraș (cucerit de ruși, să înțelegem) să fie denumit Putingrad (!!!). Adică, dacă a existat Leningrad și Stalingrad, de ce n-ar exista și un Putingrad. La urma urmei, toți trei au făcut ce au știut mai bine – au distrus oameni și destine și și-au bătut joc de prezentul și viitorul, inclusiv al propriei țări…
În fine, dacă câteva săptămâni în urmă spuneam că se vede luminița din capătul tunelului, acum îmi retrag această constatare optimistă. Acum sunt nevoit să recunosc că această luminiță de-abia pâlpâie și sunt șanse reale să se stingă definitiv. Doar vorba generalului rus Alexandru Lebedi ar mai fi valabilă – „…orice război se termină foarte repede, dacă pe front sunt trimiși și copiii/tații/frații/nepoții celor de la guvernare”.
Acest lucru este perfect valabil și pentru cel mai mare și cel mai sângeros război din Europa de după al Doilea Război Mondial…
