Cu unele excepții, cetățenii RM nu pot intra pe teritoriu României

0
129
imagine: radiochisinau.md

  România a fost prelungită starea de alertă, iar cetăţenii Republicii Moldova nu au dreptul de a intra pe teritoriul României decât cu anumite excepții, a informat Ambasada României în Republica Moldova.

  Astfel, potrivit ambasadei de la Chișinău, printre excepții se numără membrii de familie ai cetățenilor români și membrii de familie ai cetățenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene cu rezidență în România, informează libertatea.ro. Drept urmare, conform ambasadei, se interzice intrarea pe teritoriul României a cetățenilor străini şi apatrizilor, cu următoarele excepţii: membri de familie ai cetățenilor români;  membri de familie ai cetățenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene cu rezidență în România; persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document echivalent permisului de ședere eliberat de autorități ori un document echivalent acestora emis de autoritățile altor state, potrivit legislației Uniunii Europene; persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document echivalent, respectiv cadre medicale, cercetători în domeniul medical, cadre medicale pentru îngrijire geriatrică, transportatorii și alte categorii de personal implicat în transportul de bunuri care asigură astfel de transporturi necesare; personalul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și al organizațiilor internaționale, precum și membrii familiilor acestora care îi însoțesc în misiuni permanente pe teritoriul României, personalul militar sau personalul care poate asigura ajutor umanitar; persoane în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției consulare; pasageri care călătoresc din motive imperative; persoane care au nevoie de protecție internațională sau din alte motive umanitare, persoane care fac obiectul prevederilor Regulamentului (UE) nr. 604/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe sau de către un apatrid, precum și persoane returnate în baza acordurilor de readmisie; străinii și apatrizii care călătoresc în scop de studii; străinii și apatrizii, lucrători înalt calificați, dacă angajarea acestora este necesară din punct de vedere economic, iar activitatea nu poate fi amânată sau desfășurată în străinătate;  străinii și apatrizii, lucrători transfrontalieri, lucrători sezonieri, personal navigant maritim și fluvial;  membrii delegațiilor sportive internaționale care participă la competiții sportive organizate pe teritoriul României, în condițiile legii;  membrii echipelor de filmare a producțiilor cinematografice sau audiovizual, personalul tehnic și artistic care participă la evenimentele culturale care se derulează pe teritoriul României, în baza unor relații contractuale dovedite sau a unor documente justificative. Măsura stabilită mai sus nu se mai aplică cetăţenilor străini şi apatrizilor originari din sau rezidenţi în state terţe dinspre care, la nivel european, este stabilită ridicarea restricţiilor temporare asupra călătoriilor neesenţiale către Uniunea Europeană, în absenţa unor reglementări contrare la nivel naţional.

 

 

Articolul precedentDoctorii sunt de trei feluri. Vezi de care.
Articolul următorCOVID-ul a ucis 8 din 9 membri ai unei familii
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.