Crimă! O femeie și-a ucis oaspeții, un bărbat și o femeie de 34 de ani

0
639

Puțin dupǎ miezul nopții trecute, Poliția a fost sesizată despre faptul că, pe o stradă din Cahul, un bărbat a fost găsit la sol, în stare de inconștiență. La fața locului a fost constatat decesul acestuia, prezentând semne vizibile de moarte violentă. Ulterior, într-o locuință din apropiere a fost descoperit și cadavrul unei femei, care prezenta leziuni similare.

  Preliminar s-a stabilit că ambele victime, cu vârste de 34 de ani, au consumat băuturi alcoolice împreună cu alte persoane, iar la un moment dat, în timpul unui conflict, ar fi fost atacate de gazdă cu un obiect ascuțit, transmite Poliția Republicii Moldova.
 Polițiștii au reținut o femeie de 31 de ani, bănuită de comiterea infracțiunii.
Preliminar s-a stabilit cǎ aceasta se aflǎ la evidența instituțiilor medicale de specialitate.
Pe caz a fost pornită o cauză penală pentru omor intenționat, infracțiune care se pedepsește cu închisoare de la 15 la 20 ani sau detențiune pe viață.
 Cazul este investigat în continuare de polițişti.

Articolul precedentGheorghe Urschi, în stare gravă la spital: Familia cere urgent ajutor
Articolul următorFALS: „Charlie Hebdo” o ia în derâdere pe Maia Sandu
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.