Consiliul bisericesc de la Biserica „Sfinții Martiri Brâncoveni”, în frunte cu preotul-paroh Sorin Huluță a transformat sărbătoarea NAȘTERII DOMNULUI într-un eveniment care, cu siguranță, a lăsat urme adânci în sufletul organizatorilor, participanților și beneficiarilor unui inedit spectacol-concert de Colinde, care a avut loc în incinta Restaurantului „Apollon” din Soroca.
Enoriașii acestui locaș sfânt și prietenii Bisericii nu doar au gustat din feeria Crăciunului, dar au pus umărul la ajutorarea unor copii cu dezabilități care, la rândul lor, s-au convins, încă o dată, că Moș Crăciun există și că prin intermediu Lui oamenii cu inimă mare pot face minuni. Or, pentru prima dată evenimentul a vizat susținerea unor copii, care se află sub aripa ocrotitoare a Asociației Obștești „Angelus” din Soroca, care suferă de diferite maladii și care fără ajutorul oamenilor din jur nu pot face față provocărilor la care sunt supuși zi de zi.
Sorin HULUȚĂ, parohul Bisericii Sfinții Martiri Brâncoveni: Este prima dată când parohia noastră organizează un astfel de concert de caritate și nădăjduim că astfel de evenimente să fie organizate mai des. Cu cei de la AO „Angelus” colaborăm de mai multă vreme și anume prin intermediul lor am aflat despre acești copii care au nevoie de ajutorul nostru. Sperăm foarte mult că banii colectați în cadrul acestui eveniment să le fie de folos și să le ușureze suferințele. Bineînțeles, banii adunați sunt doar o picătură în mare, dar mai mult conteză gestul frumos făcuți de cei prezenți la concert și dorința lor sincere de a face viața acestor copii mai ușoară. Mulțumesc celor care au răspuns afirmativ la chemarea noastră și Doamne ajută la toată lumea în tendința de a face lucruri frumoase.
Sergiu DOBROVOLSCHI, președintele Asociației Obștești „Angelus”: Mitropolia și părintele Sorin ne-a întins o mână de ajutor și de susținerea și mă bucur că astfel de eveniment a avut loc și la Soroca. Datorită acestui concert de Colinzi beneficiarii noștri au simțit din plin magia sărbătorii și ași vrea să cred și îmi doresc din toată inima ca astfel de evenimente să aibă loc în fiecare an. Mulțumesc Consiliului bisericesc, în frunte cu părintele Sorin, mulțumesc Mitropoliei Basarabiei pentru gestul de caritate făcut. Sărbători fericite tuturor!
Cei prezenți la eveniment au fost răsfățați cu o suită de Colinde prezentate de Corul de copii de pe lângă Parohia „Sfinții Martiri Brâncoveni”, de extraordinara Corală de la Mitropolia Basarabiei și de interpreta soroceană Cristina Ursachi… Vă dorim vizionare plăcută.