Controverse în jurul imaginilor video cu troleibuzul inundat

0
209

STOP! FALS!

După ploaia torențială de marți seara, mai multe străzi și blocuri de locuit din municipiul Chișinău au fost inundate. În rețelele sociale a devenit virală și a stârnit controverse o înregistrare video cu un troleibuz cu pasageri inundat. În comentarii mai multe persoane critică gestionarea deficitară de către autoritățile municipale a scurgerilor pluviale, alții se bucură de ploaie după o perioadă îndelungată de secetă, dar sunt și persoane care pun la îndoială autenticitatea înregistrării video. Portalul Stopfals.md a verificat informația și a constatat că video-ul este real, a fost filmat pe 9 august 2022 într-un troleibuz de pe ruta nr.13, incidentul fiind înregistrat pe strada Meșterul Manole din sectorul Ciocana al Capitalei.

Pentru prima oară înregistrarea video a fost publicată în rețeaua de socializare TikTok de utilizatorul Gheorghe Balan, ulterior imaginile fiind preluate de utilizatori ai rețelei Facebook, dar și de unele site-uri de știri.

Comentariile la acest video au curs gârlă. Unii îl critică pe primarul general al capitalei, acuzându-l că a dat prioritate reparației trotuarelor, în loc de canalizare, alții se mulțumesc că a plouat după seceta din ultima perioadă.

Au apărut și comentarii în care se pune la îndoială autenticitatea înregistrării sau se afirmă că este un video mai vechi și nu ar reprezenta situația de după ploaia torențială din 9 august.

Stopfals.md a verificat informația virală în rețelele sociale și a constatat că video-ul este unul real, filmat imediat după ploaia de marți. Veridicitatea imaginilor a fost confirmată și de către Felicia Rusu, purtătoare de cuvânt la Regia Transport Electric a municipiului Chișinău (RTEC). Ea a precizat pentru Stopfals.md că e vorba de un troleibuz de pe ruta nr. 13 (cu numărul de bord 3846), iar incidentul s-a întâmplat în sectorul Ciocana al Capitalei, pe strada Meșterul Manole, în apropierea străzii Vadul lui Vodă. Purtătoarea de cuvânt RTEC a răspuns și comentariilor din rețelele sociale că este periculos ca oamenii să stea în troleibuzul inundat când acesta este conectat la energia electrică. „Conducătorul auto a deconectat imediat troleibuzul după ce s-a ridicat nivelul apei pe stradă”, a precizat ea.

Lilia ZAHARIA, Stopfals.md

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.