Consumatorii casnici din raionul și orașul Soroca nu vor avea gaze până pe data de 28 iunie, cel mult

0
741

 La redacție au telefonat mai mulți soroceni care întreabă când va fi reluată aprovizionarea cu gaze naturale. Ba mai mult, unii din ei fac trimitere la ziarul din Bălți, SP, care scrie că gazele vor fi sistate, La Bălți, Florești și Soroca, cu excepția consumatorilor casnici.

  Solicitat de noi, Serviciul Rețea gaze a filialei „Soroca-Gaz” ne-a relatat că, în orașul Soroca reluarea aprovizionării cu gaze a consumatorilor casnici se va produce până pe data de 28 iunie 2022 (poate și mai degrabă). Conform sursei, este adevărat că consumatorii de gaze din municipiul Bălți ar putea avea gaze, fiindcă aceștia au o sursă alternativă de aprovizionare cu gaze.

   Vă reamintim că, începând cu azi se efectuiează lucrări de  schimbare a unei porțiuni de gazoduct de presiune înaltă. Lucrările sunt efectuate în corespundere cu planul de acțiuni a SRL Moldovatransgaz, pentru anul 2022.

P.S. La fel, surse sigure ne-au confirmat că locuitorii municipiului Bălți, consumatori casnici, au gaze.

 


Articolul precedent În Republica Moldova va fi interzisă difuzarea emisiunilor de știri și analize politice din Rusia.
Articolul următorTokaev i-a spus-o în față lui Putin: Kazahstanul nu va recunoaște independența regiunilor Luhansk și Donețk
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”. Membru al Uniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova. Câștigător în TOP-ul „10 jurnaliști ai anului”. În presă din anul 1986. Activitate: corespondent, redactor de secție la ziarul raional din Soroca; corespondent Agenția de știri „Moldpress”, corespondent zonal al ziarului guvernamental „Независимая Молдова”; purtător de cuvânt al prefecturii Soroca, consilierul prefectului. Din anul 1988 fondator și redactor al ziarului „Observatorul de Nord”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.