Astăzi, cu începere de la ora 10.00, urma să se desfăşoare o şedinţă extraordinară a Consiliului raional, în care, aleşii poporului trebuiau să decidă asupra mai multor proiecte de decizie importante. Însă şedinţa nu a avut loc din lipsă de cvorum. Doar şapte dintre cei 33 de consilieri erau în sala de şedinţe la ora anunţată.
22 proiecte de decizie, incluse în ordinea de zi pentru această şedinţă, printre care alocarea mijloacelor financiare instituţiilor de învăţământ; modificarea bugetului raional pentru anul 2016; executarea bugetului raional pe semestrul întâi şi nouă luni ale anului 2016; aprobarea bugetului pentru anul 2017 în prima lectură, au rămas neexaminate, în unele cazuri aceasta îngreunează activitatea autorităţilor publice locale sau a unor instituţii. Totodată, deputaţii urmau să aprobe Regulamentul privind modul şi condiţiile de selectare şi distribuire a locuinţelor sociale, precum şi a listei beneficiarilor de locuinţe sociale.
La scurt timp de la ora indicată pentru şedinţă, secretara consiliului raional Stela Zabrian, a anunţat că sesiunea nu va avea loc or, numărul deputaţilor prezenţi este insuficient pentru ca şedinţa să fie deliberativă.
„A fost convocată şedinţa extraordinară a Consiliului raional Soroca din considerentul că s-au adunat un şir de întrebări, care urmau să fie examinate în regim de urgenţă: aprobarea bugetului pentru 2017 în prima lectură, alocarea banilor pentru instituţiile de învăţământ, alocarea banilor pentru festivitatea agricultorilor ş.a. Au avut loc şedinţele comisiilor de specialitate, majoritatea au primit aviz pozitiv. Dimineaţă nu am văzut consilierii din Partidul Democrat şi Partidul Socialist, dar colegii au menţionat că ei au fost şi au plecat. În sală au rămas şapte consilieri PLDM, PL ŞI PPEM. La ora 10:11 am anunţat că este un număr insuficient ca şedinţa să fie deliberativă şi consilierii au plecat”, a menţionat Stela Zabrian pentru Observatorul de Nord.
Astfel, toate subiectele sunt amânate pentru a fi examinate într-o altă şedinţă.