În pragul sărbătorilor de iarnă, Ansamblul vocal „Bujoreii” a organizat o activitate deosebită intitulată „Colinde, colinde, e vremea colindelor!”, care a adus spiritul Crăciunului mai aproape de toți cei prezenți.
Evenimentul, coordonat de conducătorul artistic Tatiana Rudei, a fost o celebrare a tradițiilor și a talentului local. Concertul a inclus un colaj impresionant de colinde și cântece dedicate Crăciunului, interpretate cu multă pasiune de membrii Ansamblului vocal „Bujoreii”, atât de cei mari, cât și de cei juniori.
Programul artistic a fost îmbogățit de momente speciale prezentate de cercurile artistice ale Centrului de Creație pentru Copii și Adolescenți „Speranța”. Cercul „Micul actor”, sub îndrumarea doamnei Tănase Ana, a captivat publicul cu o poezie emoționantă și o reprezentație tradițională cu căprița, iar cercul de dans „Pasiune”, coordonat de Liubovi Rusnac, a adus în fața spectatorilor dansuri vibrante, pline de energie și culoare.
La finalul evenimentului, directoarea Centrului de Creație, doamna Fornea Olga, a adresat un mesaj de felicitare, subliniind importanța promovării tradițiilor și a valorilor artistice în rândul tinerilor. Atmosfera magică, emoțiile transmise prin muzică, dans și poezie, precum și implicarea fiecărui participant au transformat această activitate într-o adevărată sărbătoare a Crăciunului. Evenimentul a demonstrat încă o dată că tradițiile noastre rămân vii prin talentul și dăruirea celor care le transmit mai departe.
Reportaj video realizat în cadrul proiectului Jurnaliștii Civici, de la „Observatorul de Nord”, dacă vrei să faci parte din echipa noastră, ne poți scrie AICI.
Reporter MoJo: Ecaterina Muntean