Claudia Ivanov: „Mi-i dragă viața și cel mai principal omenia și nu vreau să pierd niciun minut”.

0
427

Claudia Ivanov, președinta Organizației Raionale a Veteranilor din Soroca, s-a născut acum 70 de ani la un început de vară. A copilărit pe strada Tatarbunarilor, astăzi str. Calea Bălțiului, și acum tot în dealul Sorocii își are gospodăria, iar orașul s-a dezvoltat și a crescut în fața ei.  De vreo 17 ani este la conducerea ONG-ului “Razele Viitorului” pe care-l conduce și în prezent. Cu prilejul frumoasei aniversări am invitat-o la un express-interviu.

Ce studii aveți?
Am absolvit fosta scoală Nr. 3 din Soroca, astăzi Gimnaziul „Dumitru Matcovschi”. Apoi am terminat 10 clase la școala medie din orașul Bălți. Am învățat pe urmă la Tiraspol, specialitatea pictor-decorator. Apoi la „Elena Sîrbu” din Soroca, Colegiul de Arte „Nicolae Botgros” din prezent, la specialitatea regie pe care am absolvit-o cu diplomă roșie. Am învățat și la Instituția în numele lui Gertan din Leningrad, astăzi Sanct Peterburg, acolo am căpătat specialitatea inginer pe reabilitare a persoanelor cu dizabilități. Am mai studiat la Instituția Bursei de valori, fiind și specialist pe hârtiile de valori ale Republicii Moldova. Am activat mai întâi în calitate de vice-președinte al organizației de Costrucție, cunoscută ca CSO, apoi timp de 25 de ani am fost aleasă Președinta Sindicatului, după care am ieșit la pensia binemeritată.

Mi-i dragă viața și cel mai principal omenia și nu vreau să pierd nici un minut. Cât mai multe lucruri frumoase și de folos vreau să le aduc în societate, paralel nu uit și de familie. Îmi cresc și admir strănepoțica de la care mă încarc cu energie.

 Și de ce nu stați la odihna binemeritată, dar vă implicați peste tot?
Cum să stau? Toată viața am fost activă și am participat peste tot, la lucru, la ajutor, la dans, la cântat ș.a. Din 2005 am fost aleasă Președintele Organizației de Veterani din raionul și municipiul Soroca și continui fiindcă avem multe de făcut. Mi-am găsit timp și pentru diferite comisii și consilii în care am fost înaintată, în Coaliția Locală a Societății Civile din municipiul Soroca, în Consiliul de Participare din Raionul Soroca, în comisia socială, în comisia de monitorizare, în comisia fondului de susținere, mai particip în echipa 50/50, sunt membru activ în Rotaru Club, am participat și la Universitatea de Vară “Constantin Stere” și altele. Anul acesta este anul alegerilor și a dărilor de seamă în Organizația Veteranilor, le facem pe toate la telefon. Avem întâlniri numai cu președinții noi aleși în raion și municipiu, în total ave 34 de organizații primare în sate și șase în municipiu.

Dar timp liber aveți?
Mi-i dragă viața și cel mai principal omenia și nu vreau să pierd niciun minut. Cât mai multe lucruri frumoase și de folos vreau să le aduc în societate, paralel nu uit și de familie. Îmi cresc și admir strănepoțica de la care mă încarc cu energie. Am prietene din copilărie care mă susțin în toate, care au diferite profesii și cu care am acumulta o experiență enormă.

Apropo, ați avut oferte de a vă implica personal, sau cu tot cu organizație, în politică?
Până a crea ONG-ul am fost membru de partid, apoi m-am retras și nu mai fac parte din nici un partid. Organizațiile pe care le conduc în politică nu se implică. Nu ne supunem nimănui.

Și care sunt planurile pentru această vară, pe timp de pandemie?
Suntem gata în orșice moment să venim în ajutor persoanelor aflate în dificultate. Activăm ca mai înainte. La toate măsurile care se petrec noi suntem prezenți în număr limitat. Cu ajutoare la zilele însemnate, cu depuneri de flori. Vom vizita copiii și persoanele în etate venind cu diferite ajutoare și  sfaturi. Am deschis și Clubul vârstei de aur, pe lângă biblioteca “Mihai Sadoveanu” unde cu plăcere activau persoanele în etate. Așteptăm să treacă pandemia să revenim la normal.

Articolul precedent+351 cazuri noi de COVID-19 confirmate astăzi în republică: Virusul nu a ocolit nici raionul Soroca
Articolul următorGata cu interdicțiile. De la 1 iulie toată lumea merge la treabă
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

1 COMENTARIU

  1. Urmaresc totdiauna stirile Sorocei!! Va multumesc mult pentru reportage. Lui Clavdia Andreevna ii doresc multa, multa sanatate si succese mari ii munca!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.