Circa 80 la sută din consumatori vor primi compensații în perioada rece a anului. Cine sunt aceștia și care va fi compensația?

0
5606
dacă în 2019 salariul de funcție a deputatului era de 13.940 de lei, atunci în 2020 este deja 18.122 de lei.

  Invitatul ziaristului Vitalie Călugăreanu, la emisiunea `„Cabinetul din umbră”, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a declarat că circa 80 la sută din consumatori vor primim compensații, în perioada rece a anului.

   Mărimea acestei compensații, însă, nu va fi egală pentru toți. Astfel, va fi respectat principiul echității sociale. În primul rând, se va lua în considerare venituril familiei, iar în al doilea rând va fi important raportul dintre venitul familiei și cheltuielile pentru resursele energetice.

 


Articolul precedentDeputații vor fi rechemați din concediu. Vezi de ce
Articolul următorCentrul de Sănătate Publică din Soroca a primit un automobil nou
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.