Mai multe coșuri pentru gunoi stradale au fost instalate pe străzile centrale din localitatea Sofia, raionul Drochia. Acest fapt a fost posibil grație Grupului de inițiativă locală (GIL), creat în cadrul proiectului ”PhotoVoice — un alt mod de implicare a cetățenilor”, cu susținerea APL și voluntarilor din sat.
După ce au trecut mai multe etape ale proiectului menționat, în care au învățat ce înseamnă PhotoVoice, cum se scrie un proiect, cum se poate implica comunitatea în soluționarea problemelor locale și cum poate comunica cu autoritățile locale în acest sens, membrii GIL au identificat o problemă stringentă din comunitate și au căutat soluții pentru ea, potrivit pașilor învățat în proiect.
Astfel, membrii seniori și juniori ai grupului și-au propus să pună umorul la conferirea unui aspect îngrijit și curat al localității, prin instalarea coșurilor de gunoi stradale pe străzile din sat.
”Am scris o scrisoare la Consiliul local să ne ofere bani pentru procurarea coșurilor pentru gunoi. Am solicitat 4 mii de lei, dar am primit 8 mii, fapt care ne-a bucurat foarte mult. Am mers cu toții și am cumpărat coșurile pentru gunoi și le-am instalat cu toată echipa”, ne-a comunicat Jana Gârlă, lidera grupului de inițiativă locală.
Potrivit sursei, din banii alocați de APL au fost procurate și instalate 20 de coșuri, alte 4 urmează să fie instalate în timpul apropiat.
Totodată, în calitate de contribuție a comunității, alte câteva coșuri au fost cumpărate din donațiile sătenilor și instalate pe la instituțiile publice și magazinele din sat.
Un ajutor important l-au acordat voluntarii, care s-au implicat la realizarea lucrărilor de instalarea coșurilor, a mai menționat lidera GIL.
Acest proiect a solidarizat comunitatea în scopul comun de a păstra localitatea salubră, spun organizatorii.
Amintim că acțiunea a avut loc în cadrul proiectului ”PhotoVoice — un alt mod de implicare a cetățenilor”, implementat de AO CASMED din municipiul Bălți, care este printre cei 59 de beneficiari ai Programului de granturi din cadrul Proiectului „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova.
***
Această publicație a fost realizată cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului „E timpul să fii activ!” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.