Întrebările din titlu nu sunt retorice și exprimă o realitate – elevii sunt nevoiți să învețe la distanță, iar părinții sunt nevoiți să se reprofileze în profesori sau bone. Cei drept, până la 15 martie elevii sunt în vacanță, dar nimeni nu știe ce va fi după aceasta.
Nu știe, cu părere de rău, nici doamna Natalia Grâu, secretar de stat la ministerul de resort care, în fața părinților care au venit să protesteze și să-și exprime dezacordul cu decizia CNESP, a recunoscut că „… Eu nu sunt Vanga ca să știu ce va fi în viitor. Noi am venit cu propunerea la CNESP ca fiecare localitate să vină cu decizia de a închide sau nu școala, pentru că sunt localități unde nu este niciun caz în școli. Dar Comisia ia decizia finală”.
De altfel, este de neînțeles faptul, de ce instituțiile de învățământ din raionul Soroca au fost transferate la regimul de studii online, dacă de la începutul anului (cu excepția unei zile) au fost înregistrate 4-8 cazuri de infectare… (Fan AOLEI)