Toate gospodinele ar trebui să știe ce înseamnă când se aprinde becul roșu la congelator și săștie să acționeze imediat. Vezi în rândurile de mai jos care sunt posibilele cauze pentru care se aprinde acest bec.
Ce înseamnă când se aprinde becul roșu la congelator
Congelatorul este unul dintre cele mai importante electrocasnice dintr-o locuință. Este și foarte scummp, așa că fiecare trebuie să știe cum să îl întrețină, pentru a ne bucura de cât mai mult timp de serviciile sale. De aceea, este bine să știm exact ce înseamnă când se aprinde becul roșu la congelator.
Congelatorul a fost conceput pentru a păstra alimentele la temperaturi foarte scăzute, încetinind astfel procesele de alterare și dezvoltare a bacteriilor. Funcționează pe baza unui compresor care circulă un agent frigorific printr-un sistem de tuburi. Agentul preia căldura din interiorul congelatorului și o eliberează în exterior, scăzând astfel temperatura.
Posibile cauze
Senzorii cu care este dotat congelatorul monitorizează în permanență temperatura și alți parametri, iar becul roșu are rolul de a indica o potențială problemă legată de temperatura din interior. Iată posibile cauze pentru care se poate aprinde becul roșu:
- ușa congelatorului nu a fost închisă corespunzător: Dacă ușa rămâne întredeschisă, aerul cald intră în interior și crește temperatura. Senzorii vor detecta acest lucru, iar becul roșu se va aprinde.
- supraîncărcarea congelatorului cu alimente calde: Dacă pui alimente calde în congelator, acesta va necesita mai mult pentru a răci tot conținutul la temperatura setată, iar becul roșu se poate aprinde.
- probleme la sistemul de răcire: Defectarea compresorului, a senzorilor sau a ventilatorului poate duce la fluctuații de temperatură și la aprinderea becului roșu. În acest caz, aveți nevoie de un specialist care poate detecta care este problema.
- căderi de tensiune: O întrerupere a alimentării cu energie electrică poate provoca o creștere temporară a temperaturii și aprinderea becului roșu
Ce temperatură trebuie setată pentru congelator? Ei bine, experții spun că alimentele se păstrează cel mai bine la minus 18 grade Celsius. O temperatură mai ridicată ar duce la accelerarea procesului de alterare. Iată cât timp se păstrează la congelator diferite alimente:
- Carnea: poate fi păstrată până la 12 luni, însă pentru calitate optimă este recomandată o durată de 6 – 9 luni;
- Legumele și fructele: se păstrează bine până la 8 – 12 luni;
- Produsele de panificație: rezistă aproximativ 3 luni fără să-și piardă calitățile inițiale.