Ai noștri ca brazii!
De Iulius Paul NEGOIȚA
Pe un grup al directorilor de școli am aflat că părintele profesor Mihail Milea se retrage la pensie din activitatea didactică. Nu știu dacă are 65, însă sunt sigur că și-a dorit această eliberare, deși i-a plăcut să fie profesor al viitorilor preoți.
Părintele Milea este o personalitate. Chiar o mare personalitate și, în contrast cu ceea ce ar înțelege unii prin smerenie, are personalitate, o personalitate puternică, cum rar întâlnești. Nu te agresează cu forța personalității, însă este un om puternic, iar ceea ce a realizat, prea mult uneori, vine tocmai din această trăsătură de caracter evidentă. S-a mișcat permanent printre oameni, interese, ciocniri de forțe, chiar contestări. Da, părintele Milea are – ca orice personalitate publică – și contestatari.
Unii spun că a lucrat prea larg, că a făcut totul pentru imagine, că a făcut pentru sine. Indiferent ce spun, părintele a lucrat. A lucrat mult și în stil propriu. A făcut bine multora, iar de imagine, de o imagine bună a avut nevoie tocmai ca să le poată face bine celor pe care și-a luat în grijă. Cel poreclit uneori părintele Milă, nu cerea nimic pentru sine și nici nu cred că a făcut mare lucru pentru sine. A făcut pentru alții și ajungând-i pe ei a ajutat societatea. Uneori a fost invidiat pentru acest succes al său în viața publică, un succes pe care l-a plătit cu propria viață. Nu a avut viață personală. Nu avea cum și când să o aibă. Era invidiat și pentru relația pe care a avut-o cu autoritățile, fiindcă în mediul nostru și aceasta o formă de succes, chiar de putere, având în vedere că acolo stau fondurile publice. Deși am o altă viziune asupra acestui subiect, pe părintele Milea l-am admirat pentru diplomație. Când ai guri de hrănit și obiective de atins pentru alții, nu prea contează cine întruchipează autoritatea și nu mai ai cum să faci distincții valorice, chiar dacă, în cazul părintelui Milea, experiența îl ajuta să cearnă rapid cine este interlocutorul. Deși a fost mereu apreciat, nu a cerut pentru sine. Nu a avut nevoie nici să-i angajeze membrii familiei, nici să primească ceva personal, ci doar să-și poată duce proiectele filantropice și educaționale până la capăt.
FOTO: 2001, în cancelaria Seminarului Teologic Buzău alături de părintele profesor Milea ( jos în mijloc, părintele prof. Dima – actualul director al Seminarului Teologic ( jos, stânga), dl prof. Ionescu ( jos, dreapta), părintele prof. Banu ( sus, dreapta) și doamna prof. Oana Pleșa
Dacă are 65 de ani este surprinzător. Are un chip fără vârstă. Cred, însă, că s-a întâlnit foarte natural cu momentul pensionării din învățământ, deși iubește mult Seminarul Teologic. Are mereu atâtea proiecte care cer liberate de mișcare. A fost un profesor atipic. Unicat. De fapt adesea nu a fost chiar profesor după definițiile actualelor norme, ci motor al claselor. L-am avut și eu profesor, dar și coleg, în anii în care am predat la Seminarul Teologic. Uneori venea obosit, atât de obosit încât putea să adoarmă. Alteori venea cu ușoare întârzieri, pentru că înconjura Universul cu câtă energie avea și mereu era chemat undeva și …. nu spunea niciodată nu. Îl aștepta directorul la cotitură, ca orice director, mai ales că în față avea un coleg atipic, foarte popular și mult mai cunoscut decât cel care deținea autoritatea. Venea în cancelarie zâmbind suav, iar când i se povestea scena despre nervozitatea directorului asculta calm, iar la sfârșit spunea: Dar eu tot îl iubesc!
Era un profesor rar. Ca fost inspector vă mărturisesc că mi-au plăcut asemenea profesori. Te învăța calea, mai mult decât textul. Textul îl găseai chiar și atunci când nu erau manuale, așa cum se întâmpla la multe discipline din învățământul seminarial, însă calea spre a săvârși lucruri nu o găseai la altcineva, decât la părintele Milea. Mișca clase. Mișca oameni. Provoca la acțiune, uneori peste limita a ceea ce noi, ceilalți vedeam normalul. Ne părea exaltare ceea ce făcea. Cum să nu pară așa când pleci în marș 70 de kilometri pe jos, sau dai fuga cu elevii în ungurime să joci Hora Unirii, ori să bați drumurile Basarabiei în miez de noapte. Părintele Milea a dat elevilor de la Seminar mesaje pe care noi, ceilalți, nu am fi fost niciodată în stare. A făcut profesorat din pasiune. De fapt a făcut educație. A format oameni. I-a ajutat. I-a călăuzit. Le-a fost duhovnic. Le-a fost prieten. I-a ajutat financiar, fără să fie un om bogat.
Îmi amintesc cum i-am propus în 2003 să-și depună un dosar pentru Gradația de merit. Nu avusese niciodată, iar din momentul în care am ajuns inspector pe disciplina Religie mi-am dorit să apăr interesele profesorilor de specialitate și să cer respectiva bonificație pentru colegii mei. Am primit aprobarea și primul la care m-am gândit a fost părintele Milea. L-am rugat să facă un dosar. A avut 4 file, în timp ce alții veneau cu roaba de documente. Efectiv, ne-am ridicat în picioare, cu Sindicat cu tot, la dosarul dânsului. Nu avea în dosar, dar se se vedea peste tot ce face și cât face. Am simțit o satisfacție enormă când am realizat că părintele se bucura de atâta apreciere. În rândul nostru, al preoților, circula și o glumă despre … omniprezența, insistența și relevanța publică a părintele Milea. Se spune că la venirea Papei în România – Papa Ioan Paul al II-lea -, ar fi apărut într-o poză cu Suveranul Pontif, iar oamenii au întrebat curioși … cine este bătrânelul în alb care s-a pozat cu părintele Milea.
În fapt, a fost mereu foarte modest și nu a dorit să lezeze pe nimeni cu personalitatea și statutul său. Eram la o slujbă și toți îl așteptam să vină, pentru că ceasul nu i-a fost niciodată prea bun amic. Ne făceam deja griji că va fi foarte rigid. A venit calm – deși se vedea că e strâns de program – și fără pretenții profesorale.ne-a cerut să facem slujba așa cum știm, pentru că ne e frate, nu profesor. Știu că nu-i vor place toate cele scrise aici părintelui, dar mă va ierta. În definitiv, nu e necrolog să spun doar de bine. La cât de mulți a iertat, mă iartă și pe mine pentru cele spuse și mai ales pentru cele nespuse. Sunt multe de scris despre părintele, mai ales sub aspect cultural și duhovnicesc. E o personalitate complexă, un om deplin.
Sănătate multă părinte! Domul să vă dea ani mulți, să vă bucurați de libertatea de a întreprinde fără ca ceasul și soneria de la orele de curs să vă mai fie piedică! Vă mulțumesc și pentru ultima carte pe care ați publicat-o. Prima grijă a socrului meu a fost să mi-o dea, iar a mea să o răsfoiesc și așa au început să curgă amintirile…
