La marginea orașului Drochia, acolo unde liniștea cotidiană se împletește cu zumzetul trecătorilor, unde majoritatea gospodăriilor păstrează tradiția, un tânăr antreprenor a ales să-și urmeze inima și să dea viață unei pasiuni aparte, transformând propria gospodărie într-o adevărată oază de verdeață și culoare. Dânsul a reușit să creeze o grădină exotică ce surprinde prin diversitatea speciilor și prin atmosfera de poveste pe care o emană. Spațiul, gândit și îngrijit cu multă dragoste, nu este doar un colț de relaxare, ci și o atracție pentru toți cei care trec prin zonă și se opresc uimiți în fața acestui proiect inedit.
De cum am pășit pragul curții sale, mi-au atras atenția doi arbuști neobișnuiți, ce păreau a fi decorativi, căci aveau niște frunze mari, dar frumos reliefate, până când am observat niște fructe de formă ovală, puțin alungite, care încă erau verzi, dar fiind de aceeași culoare cu frunzele, nu le observasem. Am rămas plăcut surprinsă chiar de la primii pași, căci am înțeles că fiecare plantă din acest colțișor exotic, poartă în sine o poveste, iar cel mai bun povestaș poate fi numai stăpânul – cel care a edificat această minune a naturii.
Știam că mica mea excursie va fi însoțită de poze și secvențe video, dar și de multe întrebări, la care eram foarte curioasă să aflu răspunsuri, așa că am răpit puțin din timpul interlocutorului meu, pentru a vă împărtăși aceste informații prețioase și, cine știe, poate și voi, dragi cititori, veți avea curajul să vă avântați într-o aventură ce ține de grădinăritul exotic.
A început cu dragostea pentru flori, transformând fiecare petală într-o poveste și fiecare colț al curții sale într-un spectacol de culoare. Însă pasiunea lui nu s-a oprit aici. Cu mult curaj și răbdare, el a trecut la provocarea de a cultiva arbuști și pomi exotici, plante rare și sensibile la clima aspră din nordul Moldovei. Fiecare specie nouă adusă în grădina sa este rodul unei căutări neobosite și al unei iubiri sincere pentru natură. Astfel, curtea lui Veaceslav Zuza, pasionat de frumos și arta pământului, a devenit un mic paradis exotic, o dovadă că acolo unde există pasiune, răbdare și perseverență, chiar și cele mai îndrăznețe visuri pot prinde rădăcini.
Fiecare colțișor, de care îmi povestea Veaceslav, avea o întreagă istorie, vorbind despre țara de origine, preferințele plantei, iubește mai multă umbră, sau soare, ce plante preferă să aibă în vecinătate și pe care nu le suportă – exact ca și oamenii, mi-am zis, cât de interesant!
Veaceslav povestea, iar în ochii lui am văzut un licăr de fericire și satisfacție sufletească – era mândru de rezultatul muncii sale, și, fără îndoială, avea cu ce se mândri.
Veaceslav Zuza este omul care respiră prin muncă și prin frumusețea naturii. Pentru el, fiecare zi începe devreme, cu grijă pentru pământ, pentru florile și pomii, pe care îi crește cu atâta pasiune. Nu-și ia niciodată răgaz, căci energia lui se hrănește din bucuria de a vedea viața crescând. Îl întâlnești adesea la piață, unde Veaceslav nu e doar vânzător. El e povestitorul roadelor sale, cel care îți vorbește cu scântei în priviri despre butași, puieți, flori și fructe exotice, ce par venite din lumi îndepărtate, dar care cresc chiar în grădina lui. Ceea ce la alții vine din import, la el prinde rădăcini în grădina proprie – un colț de paradis pe care îl împarte cu oamenii, căci el a reușit, prin trudă și suflet, să facă pământul să rodească minuni.
„Primii arbuști și copaci de fructe exotice au fost procurați cu 10 ani în urmă, fiind curios să fac ceva deosebit în grădina mea, – spune Veaceslav. – Multe din ele nu rezistau iarna, căci încă nu cunoșteam prea bine vânzătorii, de la care procuram, căci nu erau prea sinceri și adesea procuram soiuri neadaptate la condițiile climaterice, specifice nordului. Fructul Pasiunii, care se mai spune Maracuja, a fost procurat de la niște buni prieteni, Oleg Gheorghiu și Călin Marinescu. Numele corect e Passiflora Incarnata, ea are nevoie de mult soare și polenizare încrucișată. Nu doar fructul, ci și frunzele plantei Passiflora sunt folosite în ceaiuri cu efect relaxant, fiind considerate un remediu natural pentru insomnie.”
Passiflora Incarnata, cunoscută ca floarea Pasiunii sau floarea Patimilor, este o plantă cățărătoare perenă, apreciată pentru proprietățile sale calmante și anxiolitice.
Denumirea vine de la misionarii creștini din America de Sud, care au asociat floarea plantei (Passiflora) cu simboluri ale Patimilor lui Iisus: corola seamăna cu coroana de spini, cele cinci petale și cinci sepale cu cei zece apostoli rămași fideli, iar filamentele cu biciurile.
Mirosul și gustul fructului pasiunii sunt un amestec între citrice, mango, ananas și căpșuni, ceea ce îl face unic și foarte apreciat în gastronomie. Interiorul e format dintr-o pulpă gelatinoasă cu numeroase semințe crocante. Pulpa se mănâncă direct cu lingurița, este bogat în vitamina C, fibre, antioxidanți și beta-caroten. Conține și minerale precum potasiu și magneziu, fiind un sprijin pentru imunitate și sănătatea inimii. (sursa: Wikipedia)
„O legendă spune că, demult, într-o grădină tropicală unde soarele și ploile se îmbrățișau zilnic, a înflorit o floare ciudată și minunată. Niciun alt petic de pământ nu văzuse așa frumusețe: petale albe ca lumina dimineții, filamente subțiri ce străluceau ca niște raze de soare risipite și o corolă ce părea lucrată de mâini nevăzute.
Oamenii i-au spus Floarea Pasiunii, pentru că în taina ei se ascundea o poveste: cercul petalelor amintea de coroana de spini, filamentele de biciurile suferinței, iar culorile vii – de speranța renașterii.
Astfel, floarea a devenit un simbol al iubirii care nu se stinge și al răbdării care învinge. Din inima ei a prins rod un fruct mic, rotund, cu coaja aspră, dar cu sufletul dulce și parfumat. Cine îndrăznea să-l guste descoperea o lume întreagă în doar câteva semințe: o picătură de soare, o adiere de vânt oceanic, o umbră de pădure tropicală. Fructul părea să fie darul pământului pentru cei ce căutau bucurie în simplitate și curaj în încercări.
Legenda spune că fructul pasiunii aduce liniște celor neliniștiți, vis frumos celor obosiți și dragoste celor, care cred că au pierdut-o. În el se adună puterea naturii, cântecul ploii și lumina soarelui, pentru ca fiecare să guste nu doar o aromă, ci o fărâmă de eternitate.” – astea povestind Veaceslav, mi-a atras atenția la o albină, care tocmai se așezase pe una din flori, ce te amețea cu aroma ei îmbătătoare. M-am străduit să nu-mi scape din cadru acest moment, reușind să imortalizez albina lucrătoare.
Ei, mi-am zis, e frumoasă legenda, dar acest om este cu adevărat o legendă vie, dar și unul din puținii antreprenori, care a avut curajul să investească într-o grădină exotică, neștiind care vor fi rezultatele muncii sale. S-a străduit să nu-i scape nimic din cele povestite, ca să am un tablou bine conturat și să aduc la cunoștință informații din prima sursă. Văzând, că am rămas impresionată de arbuștii de la poartă, mi-a spus că acești arbuștii sunt smochine din Azerbaidjan. În grădina sa am văzut încă câțiva pomi de smochine, unul din ei fiind plantat cu 10 ani în urmă.
„Anul acesta nu a fost atât de prielnic pentru smochin, căci coacerea fructelor a întârziat puțin, din cauza temperaturii mai joase, dar oricum se vor coace, numai că roada va fi mai târzie. Fructul este foarte gustos, dar nu prea des ajunge la piață, pentru că am mulți prieteni și fiecare vrea să guste din aceste fructe, – spune Veaceslav, zâmbind ușor. – Dar mie îmi place, să aduc oamenilor bucurie, mai ales celor, care știu să aprecieze calitățile gustative, să savureze din plin magia gustului exotic.”
Am fost curioasă să aflu mai multe despre acest fruct, care se topește în gură, de textura lui extra fină.
Smochinele sunt fructele uneia dintre cele mai vechi plante cultivate în lume ce aparține genului Ficus din familia Moraceae. În Grecia antică, smochinele erau considerate un simbol al fertilității și al iubirii. Smochinele sunt bogate în vitamine și minerale, conțin potasiu, calciu, fosfor, magneziu, fier, cupru, vitaminele B1, B3, PP și C. În general, smochinele au proprietăți antipiretice și antiinflamatorii, de aceea sunt recomandate pentru răceli și alte boli respiratorii. Au multe beneficii potențiale pentru organism: îmbunătățește digestia, ajută la controlul nivelului de grăsime și zahăr din sânge, sunt recomandate pentru astm bronșic, bronșită. Alte proprietăți benefice ale smochinelor se referă la lupta împotriva bolilor cardiovasculare și întărirea sistemului imunitar.
Principala caracteristică a smochinelor proaspete este o aromă dulce plăcută. O smochină coaptă este moale, dar nu foarte moale, iar culoarea ei variază în funcție de soi (de la verde deschis la violet închis).
Veaceslav mi-a povestit cu multă însuflețire despre puieții de smochine pe care-i crește acum din semințe, pe care urmează să-i altoiască și să-i pregătească pentru comercializare.
„Acum un kilogram de smochine la piață (din cele de import, nu moldovenești) costă 180 lei, – spune Veaceslav. – Deja, ar fi mai convenabil să procurați un puiet de smochin, ca să aveți aceste fructe exotice acasă, decât să plătești un așa preț.”
Cu certitudine, așa este, dar puțini ar avea curajul să planteze și să crească așa soi de plante exotice, din lipsa de cunoștințe, cu toate că, dacă foarte mult dorești – faci! Pur și simplu, urmați exemplul lui Veaceslav, căci el a fost acel care a depășit orice frică, pentru a se bucura azi de o grădină de vis, unde găsiți cele mai savuroase gusturi exotice: smochine, kiwi, bananele nordului, rodii, cactuși cu fructe comestibile, afine, kaki, fructul Pasiunii.
Și toate astea, pentru că o face din dragoste, iar cea mai prețioasă recunoaștere este rezultatul muncii, adică roada, care bucură privirea și sufletul.
Veaceslav Zuza este Omul care trăiește prin muncă, prin dragostea sa față de natură. În fiecare dimineață, pașii îl duc spre grădina sa, ca spre o lume de taină, unde pământul prinde glas, iar fiecare frunză, fiecare floare îi răspunde cu recunoștință. Pentru el, răgazul nu există – fiecare clipă e un prilej de a sădi, de a îngriji, de a vedea cum din mâinile sale prind viață lucruri minunate.
Și pentru că dragostea lui nu se oprește la plante, ci se revarsă și asupra necuvântătoarelor, Pe lângă plante și roade, Veaceslav mai are și stupi de albini, purtând grija lor ca un apicultor dedicat. Mai crește cu dragoste și răbdare, căței de rasă, pentru clienți care îi cunosc și îi apreciază dedicarea. Astăzi, de la două cățele de rasă, are vreo 18 cățeluși jucăuși și drăgălași, pregătiți să aducă bucurie în casele celor care îi vor adopta.
Și încă un moment, care mi-a părut foarte amuzant. Pe lângă minunile exotice, Veaceslav mai are niște soiuri foarte gustoase și aromate de poamă roză și albă. Fiind tentată să gust din ea, am vrut să arunc undeva cojile, la care Veaceslav a zis, că nu trebuie să-mi fac griji, că cele două cățele sunt tare bune „gospodine” și imediat vor „trece cu aspiratorul”, ca să lase fața casei curată. Am aruncat cojile lângă tufa de poamă și în câteva clipe, prietenii patrupezi au lăsat locul curat! Observasem atunci, că partea de jos a viței de vie nu au struguri.
„Câinilor mei tare le place poama, – afirmă Veaceslav. – Vedeți, că strugurii de jos lipsesc, asta pentru că ele mau ajutat deja cu culesul – au mâncat, cât au ajuns. Pot să arunc pe jos cojile, nu mai am nici o grijă să mătur, că are cine face curat”.
Pe lângă faptul că este un gospodar neobosit și este înfrățit prin muncă cu pământul, mai are și un simț rafinat al umorului. Așa este Veaceslav Zuza: un om al pământului și al inimii, un truditor fără odihnă, dar cu sufletul plin de bucuria de a dărui viață. Cine îl cunoaște, descoperă în el nu doar un gospodar, ci un poet al naturii, care scrie zi de zi versuri vii din flori, fructe și prieteni necuvântători.
El este exemplul viu al omului care a făcut din pasiune un mod de viață. Muncește cu mâinile, dar mai ales cu sufletul, iar fiecare plantă, floare sau animăluț crescut de el poartă amprenta acestei iubiri pentru natură și pentru viață.
Da, și am uitat să spun: smochinele au fost fantastic de gustoase și am promis că următoarea vizită în grădina exotică va fi în octombrie, când se va coace fructul kaki, iar în primăvară neapărat mă voi face și cu puieți.
Privindu-l pe Veaceslav Zuza printre roadele muncii sale, am simțit, că frumusețea adevărată nu stă în fast, ci în simplitatea și dăruirea cu care îți lași amprenta asupra lumii.
Fructele exotice din grădina sa nu sunt doar hrană, ci povești vii despre răbdare, pasiune și legătura omului cu pământul. Am gustat din ele nu doar arome dulci și parfumate, ci și un strop din sufletul său. Mulțumesc, Veaceslav, pentru povestea frumoasă și primirea caldă! Am înțeles că, atunci când cineva își pune inima în ceea ce face, fiecare butaș, fiecare floare și fiecare fruct devine o bucurie împărtășită cu ceilalți.
Delia DUMITRESCU
