Buna Vestire este sărbătorită în fiecare an pe data de 7 aprilie de către creștinii ortodocși de stil vechi, iar anul acesta pică în timpul Postului Paştelui şi este una dintre sărbătorile pentru care Biserica acordă dezlegare la peşte.
Buna Vestire este prima sărbătoare confirmată în documente, dintre sărbătorile Maicii Domnului.
Sărbătoarea Bunei Vestiri, denumită popular Blagoveştenie (după termenul slavon), este rânduită pentru amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naşte pe Fiul lui Dumnezeu. Ea a fost aşezată cu nouă luni înainte de Naşterea Domnului, pentru că acum are loc zămislirea dumnezeiescului Prunc în pântecele Fecioarei Maria. Temeiul scripturistic al sărbătorii îl găsim în primul capitol al Sfintei Evanghelii după Luca: „Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit. Şi a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Şi iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă. Şi a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Şi îngerul a plecat de la ea.“
În calendarul popular, Buna Vestire este cunoscută şi ca Blagoveştenie sau Ziua Cucului, pentru că este ziua în care are loc primul cântec al cucului, care anunţă venirea primăverii.
Buna Vestire – tradiţii şi superstiții de Ziua Cucului
În tradiția populară cucul este vestitorul de lucruri importante din viața de zi cu zi a omului. Potrivit tradiției, dacă primul cântec al cucului era auzit pe stomacul gol, în spatele omului, era semn rău: „Cucu-n spate mi-a cântat/și moartea m-a săgetat!”.
Flăcăii și fetele îl întrebau pe cuc când se vor căsători: „Cucule voinicule/Câți ani îmi vei da/pân m-oi însura (mărita)?”.Dacă se întâmplă că după rostirea acestor cuvinte, cucul să cânte, cântecul său echivala cu un an de aşteptare. Dacă el tăcea, tăcerea sa era semn că avem de-a face cu o căsătorie grabnică. De asemenea, craca pe care a cântat cucul de ziua sa, era tăiată și pusă în scăldătoarea fetelor, în speranța că flăcăii nu le vor ocoli.
De Blagoveştenie este dezlegare la peşte
Este bine să mâncăm peşte, pentru a fi sprinteni şi sănătoşi… ca peştele. Oamenii ţin cont de faptul că e un mare păcat să muncească la Blagoveștenie, ba chiar se zice că dacă din porumbul măcinat de Buna Vestire s-ar face mămăligă şi s-ar da peştilor din iaz, peştii ar muri.
Printre datinile care se mai păstrează este și aceea de a avea bani, în special monede, în buzunare, de Blagoveștenie. Nu se iese din casă cu stomacul gol și nu trebuie să se simtă senzaţia de foame.
Superstiții de Buna Vestire – 25 martie
Conform unei superstiții, de Buna Vestire este bine să se pună îngerilor în pragul casei sare și pâine pentru hrană. După cum spune și numele sărbătorii, această zi aduce mereu creștinilor o veste minunată. În această zi oamenii nu trebuie să se certe, deoarece este mare păcat. Persoanele care se ceartă în ziua de Buna Vestire vor avea necaz tot anul.
De Buna Vestire nu se pun ouă la cloșcă, deoarece se crede că puii ar putea ieși cu două capete și patru picioare. Sărbătoarea Bunei Vestiri trebuie petrecută în bună înţelegere cu cei din jurul nostru. Cine se ceartă pe 25 martie va avea necazuri tot anul.
De Buna Vestire, apicultorii scot stupii afară, dar şi vitele din grajduri şi le lasă să stea la soare pentru ca ele să fie sănătoase tot anul.
Ce se face de Buna Vestire pe 25 martie În popor, departe de sensul ritualului creștin, există tradiția sărbătoririi cucului. În preajma echinocțiului de primăvară, moment de răscruce al naturii, când se întorc păsările călătoare, se pot face predicții cu privire la starea vremii. În anumite zone ale țării, este obligatoriu să ai bani în buzunar în această zi. Căci orice cântat al cucului trebuie plătit, ca să aducă noroc, sănătate și belșug. Prin urmare, dacă auzi cucul, aruncă un bănuț în direcția din care se aude. Dacă pasărea îți cântă drept în față, e semn bun. O lege nescrisă din străbuni spune că, de Buna Vestire, nu avem voie să ieșim din casă flămânzi. În această zi este obligatoriu să se mănânce bine, să nu se simtă deloc senzația de foame și să nu se iasă din casă cu stomacul gol.
O superstiție foarte cunoscută în popor, ne îndeamnă să credem că așa cum va fi vremea în ziua de Blagoveștenie, așa va fi și de Paște. La Blagoveştenie se efectuau nenumărate acte de purificare a spaţiului, de alungare a şerpilor de pe lângă casă şi a insectelor şi omizilor din livezi.
Rugăciune de Buna Vestire
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin. Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție! Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție! Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție! Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi! Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi! Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi! Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Preasfânta Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru Numele Tău. Doamne miluiește, Doamne miluiește, Doamne miluiește. Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se Numele Tău, vie Împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă, dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinților Părinților noștri și ale tuturor Sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin”.













