Participanții la lichidarea consecințelor catastrofei de la Cernobîl și copiii lor au dreptul anual, peste rând, la bilete gratuite (în cazul indicațiilor medicale) la instituțiile balneo-sanatoriale aflate pe teritoriul Republicii Moldova, precum și la sanatoriile amplasate pe teritoriul Ucrainei, precizează Casa Națională de Asigurări Sociale.
În Ucraina biletele gratuite sunt acordate pentru sanatoriile ”Moldova” (Truscaveț), ”Sănătatea”, ”Serghei Lazo” și ”Zolotaia Niva” (Sergheevca). În cazul în care nu este posibilă procurarea și acordarea biletului de tratament gratuit conform profilului instituției balneo-sanatoriale recomandate, beneficiarul are dreptul la o compensație bănească în mărimea costului mediu al unui bilet, începând cu trimestrul al II-a al anului curent.
La fel se întâmplă și în cazul în care există contraindicații medicale privind tratamentul balneo-sanatorial, conform concluziei medicale eliberate în baza înscrierilor din fișa medicală a bolnavului de ambulatoriu (Formular nr.025/e) sau din carnetul de dezvoltare a copilului (Formular nr. 112/e).
Costul mediu al unui bilet pentru maturi în anul 2021 constituie 7.115,00 de lei; pentru copiii cu vârsta de la 14 ani până la 18 ani – 6.572,00 de lei; pentru copiii cu vârsta de la 7 ani până la 14 ani – 5.437,00 de lei și pentru copiii cu vârsta de la 4 ani până la 7 ani – 3.942,00 de lei.
Pentru a beneficia de bilete de tratament balneo-sanatorial prin intermediul CNAS sau de compensație, persoanele vizate depun cerere la Casa Teritorială de Asigurări Sociale, conform vizei de domiciliu, cu anexarea setului de documente solicitat. (SURSA:ipn.md)