Bibliotecile din sate – tot mai atractive prin servicii moderne

0
522

Recent, mai multe biblioteci din raionul Soroca a au fost premiate în cadrul programului NOVATECA, în urma replicării Serviciului Modern de Bibliotecă ,,Dezvoltarea afacerilor în agricultură“. Acesta a fost desfășurat la nivel raional de șefa bibliotecii publice din comuna Tătărăuca Veche, Stela Toma.

Bibliotecara a instruit, ghidat și monitorizat mai multe biblioteci publice, care au participat în proiecul menționat.

Svetlana Toma, în așteptarea beneficiarilor de servicii noi în bibliotecă

Grație Fondului de Dezvoltare a Bibliotecii Moderne, am beneficiat de susținere și consultanță din partea programului Novateca, care a încurajat realizarea transferului de cunoștințe către bibliotecile din raionul Soroca. Totodată, în rezultatul replicării acestui serviciu, am sporit vizibilitatea și imaginea bibliotecii noastre atât în rețeaua de biblioteci Novateca, cât și în comunitate, promovând intensiv succesele și realizările bibliotecii”, a menționat doamna Toma.

La rândul lor, unele biblioteci au dezvoltat servicii precum “Casa Verde”, “Dezvoltarea afacerilor în apicultură”, “Promovarea afacerilor în agricultură” ș.a. Bibliotecarii au acordat suport informațional antreprenorilor din sate, pentru a-i ajuta să-și vândă producția sau să-și găsescă noi parteneri de afaceri.

Astfel, la final, biblioteca din Tătărăuca Veche a primit o cameră foto și mai multe jocuri pentru copii, biblioteca Rudi a primit trei fotolii moderne tip “Bean bags”.

Cititorilor le place mult în biblioteca din satul Rudi

Instituțiile din Șolcani, Crenenciug, Balinț, Căinarii Vechi, Bădiceni și Sobari, urmează să primească camera foto.

Acest serviciu a ajutat la dezvoltarea lucrului în echipă, la promovarea afacerilor în agricultură și a provocat bibliotecarii să fie în pas cu tehnologiile informaționale”, a menționat Tamara Coșciug, Specialist superior în cadrul Secției raionale Cultură și turism.

În total, opt biblioteci din raionul Soroca au replicat Serviciului Modern de Bibliotecă ,,Dezvoltarea afacerilor în agricultură“.


Articolul precedentPublicul din Soroca a fost informat despre reformele din sistemul judecătoresc (VIDEO)
Articolul următorCampania de informare “Drum bun!” a ajuns la final

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.