Biblioteca „Mihail Sadoveanu” din Soroca, gazda unei victorine literare dedicate lui Ion Druță / GALERIE FOTO

0
79

Recent, Biblioteca Municipală „Mihail Sadoveanu” din Soroca a găzduit o victorină literară dedicată marelui scriitor și prozator Ion Druță. La eveniment au participat 55 de elevi ai Colegiului „Mihai Eminescu”, însoțiți de profesoarele Streliciuc Veronica și Zagaevscaia-Rezneac Lilia. Sub genericul „Ion Druță – un an lângă Badea Mior”, activitatea a fost un omagiu adus unei personalități care a lăsat o amprentă profundă asupra literaturii moldovenești.

Evenimentul a fost organizat cu respect și recunoștință pentru opera lui Ion Druță, care a reflectat în scrierile sale dragostea nemărginită față de Moldova, tradițiile și obiceiurile sale străvechi, precum și problemele cu care s-au confruntat și continuă să se confrunte oamenii acestei țări.

În cadrul evenimentului, biblioteca a amenajat o expoziție intitulată „Ion Druță – expresia sentimentelor noastre”, care a oferit participanților ocazia de a explora universul literar al autorului. Aceasta a adus în prim-plan operele sale, care dezvăluie istoria și sufletul poporului moldovenesc, punând accent pe destinele de ieri și de azi.

Pe lângă elevi și profesori, la eveniment au fost prezenți și reprezentanți ai autorităților locale, printre care Grigore Bucătaru, șeful Secției Cultură și Turism Soroca, și Tamara Coșciug, specialist superior în cadrul aceleiași secții. Ei au apreciat inițiativa de a promova valorile culturale locale și de a încuraja tinerii să descopere bogăția literaturii moldovenești prin prisma operei lui Ion Druță.

Așadar, prin astfel de evenimente, se păstrează vie amintirea lui Ion Druță, dar și legătura generațiilor tinere cu patrimoniul literar al țării.


  • ETICHETE
  • DC
Articolul precedentO excursie care unește: Tinerii moldoveni și ucraineni au legat prietenii / GALERIE FOTO
Articolul următorPermisele de conducere moldovenești vor fi recunoscute în Franța

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.