Bătrânii din 10 localități, nu și de la Soroca, vor primi telefoane mobile

0
194

    Help Age International în Moldova cu susținerea Fondului ONU pentru Populație (UNFPA) a lansat un proiect inovativ de dezvoltare a abilităților digitale ale femeilor și bărbaților în vârstă. 100 de persoane vârstnice din raioanele Șoldănești, Rezina, Basarabeasca și Leova  vor primi telefoane mobile și vor învăța cum să le utilizeze cu ajutorul unui grup de voluntari tineri. În felul acesta va fi stimulat dialogul între generații și va fi creată o punte de comunicare între tineri și seniori, în special pe perioada pandemiei.

   ”Pandemia de COVID-19 a transferat o bună parte din activități în mediul online. Dar în timp ce unele persoane s-au adaptat ușor noilor realități, altele, cum ar fi persoanele în vârstă, au fost afectate. Din cauza accesului limitat la tehnologiile digitale, vârstnicii s-au pomenit izolați atât social, cât și informațional. Este important să reducem decalajul dintre generații oferind acces egal la oportunitățile digitale. Tinerii pot fi parte a soluției deoarece pot contribui direct la îmbunătățirea abilităților digitale ale vârstnicilor”, a spus Nigina Abaszada, eprezentantă rezidentă UNFPA în Republica Moldova.

Vârstnicii implicați în proiect sunt persoane vulnerabile, care nu au acces la alte platforme de comunicare, au o mobilitate redusă, fiind și cei mai afectați de pandemia COVID-19 din cauza izolării sociale. Ei au fost identificați și selectați de către organizațiile neguvernamentale locale împreună cu administrația publică locală și asistentul social din fiecare localitate inclusă în proiect. Aceștia vor primi telefoanele mobile cu acces la internet și vor fi instruiți și ghidați de voluntarii tineri din localitățile lor cum să utilizeze telefoanele, să efectueze plăți electronice și să comunice cu semenii și familia online. ”Fiecare generație reprezintă o resursă pentru comunitate. Atât tinerii, cât și vârstnicii au multe de învățat unii de la alții, iar valorificarea potențialului tuturor membrilor comunității, interacțiunea și dialogul între generații sunt premisele esențiale pentru construirea unei comunități puternice”, a menționat Tatiana Sorocan, directoarea HelpAge International Moldova.

Proiectul „Regândește-ți vârsta! Conectarea socială și digitală a tinerilor și vârstnicilor din Moldova” este implementat de HelpAge Internațional cu susținerea Fondului ONU pentru Populație și a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Ca parte a aceluiași proiect vor fi oferite pachete de primă necesitate pentru participanți, precum și instruiri privind utilizarea tehnologiilor informaționale.

Conform datelor Biroului Național de Statistică (iulie 2020), în Republica Moldova se înregistrează o creștere a populației vârstnice și o descreștere a tinerilor, cu o pondere de 21,8% a persoanelor în vârstă de 60 ani și peste și 26,9% tineri cu vârsta de 14-34 ani în total populație.

Vârstnicii din R. Moldova sunt mai puțin activi din punct de vedere social și mai puțin implicați în activități de îmbătrânire sănătoasă și activă, comparativ cu semenii lor din țările europene. Conform Indicelui de Îmbătrânire Activă, doar 3% dintre persoanele în vârstă din R. Moldova utilizează tehnologiile informaționale, pe când în țările UE, procentajul acestora depășește 41%. (Diana Lungu, Consultantă Comunicare UNFPA Moldova)


Articolul precedent+665 cazuri noi de COVID-19 sunt confirmate astăzi în republică, inclusiv în raionul Soroca
Articolul următorCarne la bogați, aer la săraci!
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.