Bărbaţii din Republica Moldova se implică tot mai mult în procesul de îngrijire a copiilor

0
66

Bărbaţii din Moldova se implică tot mai mult în procesul de îngrijire a copiilor. Peste șase mii de tătici s-au aflat în concediu de paternitate, în decursul a trei ani, arată datele Casei Naționale de Asigurări Sociale. Iar de la începutul acestui an, peste cinci sute de bărbaţi au solicitat şi deja beneficiază de această posibilitate.

  Printre ei se numără şi Radu Cebotari. Recent, în familia acestuia a apărut Beatrice, cel de-al doilea copil, iar bărbatul a decis să-şi ajute soţia. ”În primul rând să fiu ajutor pentru soție, într-al doilea rând să văd copilașul în primele zile. Asta într-adevăr foarte mult înseamnă și pentru mine și pentru copilaș”,  a declarat Radu Cebotari, beneficiar de concediu paternal.

  Soția lui Radu spune că inițiativa autorităţilor de a institui concediul paternal a fost o idee bună. ”Am avut o fiică în 2014 s-a născut, atunci el a beneficiat doar de două zile. Ceea ce n-a fost suficient. Acum că are 14 zile de concediu paternal e mai mult, mai ales că primele zile după naștere mama încă se simte obosită”, a declarat Adriana Solomon, soție.

 Pentru ca tatăl să poată beneficia de indemnizație pentru îngrijirea copilului, procedura este foarte simplă şi poate fi făcută chiar şi online. ”În baza acestui concediu, tatăl depune o cerere la casa teritorială de la locul de domiciliu sau la casa teritorială unde se deservește unitatea de la locul de muncă de bază, în primele 30 de zile de la data emiterii ordinului, adică de la ieșirea în concediului paternal”, adeclarat Lidia Cebotari, șef direcție CNAS.

Concediul paternal este plătit din fondul asigurărilor sociale, iar indemnizaţia se calculează în funcție de salariul solicitantului. De exemplu, un bărbat care are o leafă medie de cinci mii de lei, poate ridica o alocaţie de aproape 2900 de lei.

(publika.md)


Articolul precedentIurie Tănase este președintele OR Soroca a PPDA
Articolul următor(Live) Festivitatea de premiere a celor mai buni agenți economici din raionul Soroca
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.