Azilul din Bădiceni „Aici ne simțim bine, au grijă de noi…” / VIDEO

0
718

Azilul „Acasă” din satul Bădiceni a devenit un adăpost cald și primitor pentru persoanele vârstnice începând cu anul 2003. Sub îndrumarea dedicată a directoarei Angela Brighidin, instituția și-a extins inițial capacitatea de cazare de la 25 la 50 de beneficiari.

„În prezent, în instituție sunt 47 de beneficiari din orașul și raionul Soroca. Aceștia achită 75 de procente din pensie indiferent de mărimea pensiei. Dar din 2018, prin decizia Consiliului Raional, a aprobat o hotărâre de a presta servicii contra plată și beneficiarilor care au copii”, ne spune directoarea Angela Brighidin.

Fiecare zi la azil este o sărbătoare, deoarece beneficiarii își marchează ziua de naștere într-un cadru festiv. Indiferent de vârstă sau dizabilități, comunitatea azilului trăiește armonios, sprijinindu-se reciproc.

Doamna Felicia Cobîlaș, asistentă medicală în cadrul instituției, ne-a dezvăluit detalii despre meniul zilnic diversificat al beneficiarilor. „Meniul la beneficiar este variat și de patru ori pe zi. De exemplu – luni dimineață – beneficiarii pot mânca fulgi de ovăz cu safaladă, ceai, pâine cu unt. La prânz este borș cu orez, de exemplu, este un terci din crupă de grâu, orz, pot fi și colțunași cu cartofi, le facem și salate din legume. Plus la asta mai iau piept de pui sau dacă nu e piept de pui, pești prăjit. La pește prăjit, mai adăugam salam fiert, salam semi afumat. La orele patru – napolitane, biscuiți, mere coapte și miere, le servim și cu suc. Chefir și chiflă la fel avem. La dejun seara, facem ragu din legume, avem piure de cartofi, cu carne de piept de pui, cu pulpă din piept de pui, cu carne conservată de porc, un sos, ceai cu pâine. La pâine tot avem halva, paștet sau cașcaval”…

Am avut ocazia să interacționăm cu o doamnă care se află acolo de un an, iar impresiile au fost pline de căldură și recunoștință. Valentina Procopii, din satul Rublenița, a împărtășit cu noi că se simte bine la Azilul “Acasă”. “Aici mă simt bine, ne hrănesc bine, fetele toate sunt cuminți, ne caută, au grijă de noi, n-am nici-o absență. Prietenim cu toții, unul cu altul toți suntem prieteni”, a mărturisit doamna Procopii.

Azilul “Acasă” nu este doar un loc de îngrijire. Personalul lucrează împreună pentru a crea o atmosferă familială și sigură pentru toți.


Articolul precedent“Profesorul de franceză” vă așteaptă duminică la Teatru: “Cei care au lipsit la lecția precedentă, nu absentați!”
Articolul următorSondaj: Ce părere aveți despre protestele agricultorilor?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.