Atelier despre combaterea arderii profesionale, organizat la Liceul „Constantin Stere” / GALERIE FOTO

0
248

La Liceul Teoretic „Constantin Stere” din municipiul Soroca, această duminică a fost transformată într-o zi pentru suflet, prin organizarea atelierului „Combaterea sindromului arderii profesionale, valorificarea practicii – grija de sine”. Evenimentul a reunit cadre didactice dornice să înțeleagă mai bine fenomenul burnout-ului și să descopere tehnici eficiente de gestionare a stresului.

Atelierul s-a desfășurat în parteneriat cu mentorul Maria Pașa, în cadrul Programului de mentorat raional pentru cadrele didactice „De la debut la excelență”, coordonat de Institutul Național pentru Educație și Leadership. Participanții au analizat cauzele epuizării profesionale, au discutat situații reale din activitatea școlară și au lucrat pe exemple practice menite să-i ajute să-și reconstruiască echilibrul emoțional.

Programul, realizat cu implicarea Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică, urmărește fortificarea comunității pedagogice și consolidarea competențelor de autoreglare emoțională ale profesorilor, tot mai expuși presiunilor sistemului educațional.

Organizatorii afirmă că astfel de activități sunt esențiale într-o perioadă în care sănătatea emoțională a cadrelor didactice devine la fel de importantă ca pregătirea profesională, iar grija de sine — o prioritate.


  • ETICHETE
  • EC
Articolul precedentAtenție la hoții de automobile: un bărbat a furat bani din mașini, iar de ei și-a cumpărat o motocicletă
Articolul următorSetarea de pe termostatul centralei termice ideală pentru nopțile cu temperaturi scăzute. Poate să scadă consumul cu până la 25%

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.