Astăzi va fi inaugurat bradul din orașul Soroca

0
135

Sorocenii sunt așteptați astăzi la inaugurarea bradului din municipiul Soroca. Evenimentul care simbolizează startul sărbătorilor de iarnă va avea loc în Piața Libertății, unde este amplasat pomul de Crăciun.

Astfel, Primăria Soroca în colaborare cu tinerii de la Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA și Consiliul Local al Tinerilor din Soroca, au pregătit un program festiv și invită toți doritorii să participe.

Potrivit surselor din primăria municipală, la ora 17.00 va avea loc un concert. La ora 17.30 va fi inaugurat oficial bradul din municipiul Soroca prin aprinderea luminițelor, iar ulterior toți doritorii sunt invitați la discotecă în aer liber.

În acest an pentru bradul din municipiul Soroca, primăria a cheltuit 18 mii de lei, ne-a comunicat viceprimarul Mihail Grabciuc. Din păcate nu cunoaștem de unde a fost procurat simbolul sărbătorilor de iarnă, deoarece primăria nu divulgă informația. Potrivit autorităților municipale, pomul este procurat dintr-o localitate din raionul Soroca, dar vânzătorul ar fi solicitat să-i fie păstrat anonimatul.


Articolul precedentElevii din Racovăț au organizat o acțiune de caritate
Articolul următorDoliu la Regina Maria

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.