În stânga Nistrului, teritoriu aflat sub controlul regimului de la Tiraspol și susținut militar, politic și economic de Federația Rusă, funcționează un sistem pseudo-instituțional, paralel cu cel constituțional al Republicii Moldova, scrie promolex.md
De peste trei decenii, locuitorii acestei regiuni ai Republicii Moldova trăiesc într-un vid juridic, unde mecanismele naționale și internaționale de protecție a drepturilor omului sunt inaccesibile sau obstrucționate, iar așa-numitul „sistem legal”[1] local încalcă în mod sistematic standardele internaționale fundamentale. Recunoașterea internațională a acestei realități a început cu Cauza Ilașcu și alții v. Moldova și Rusia (2004) la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în care s-a stabilit că regiunea transnistreană se află sub influența și controlul efectiv al Federației Ruse. Ulterior, în alte cauze precum Mozer v. Moldova și Rusia (2016), Curtea a reafirmat că autoritățile de facto din stânga Nistrului acționează cu sprijinul direct al Moscovei, fapt ce amplifică vidul juridic și blocarea oricărei forme de apărare independentă.
Dreptul la apărare ar putea reprezenta una dintre puținele garanții esențiale pentru o persoană acuzată ilegal sau privată ilegal de libertate. În mod ideal, avocatul ar trebui să fie puntea către protecție juridică, comunicare externă și acces la mecanisme internaționale. Dar această speranță presupune existența unor apărători independenți și necontrolați de autoritățile de facto – o condiție care, în mod evident, nu este îndeplinită. În realitate, dreptul la apărare este doar o iluzie. Într-un sistem care mimează justiția, avocații nu mai sunt apărători ai drepturilor, ci piese bine integrate într-un mecanism represiv dirijat de regimul de la Tiraspol.
Cazurile documentate arată că persoanele deținute ilegal nu beneficiază de asistență juridică reală. Așa-numiții avocați, fie desemnați de structurile transnistrene, fie aleși formal de victime, nu își exercită efectiv rolul de apărători. În loc să susțină interesele clientului, mulți se limitează la o prezență pasivă în sala de „judecată”, fără a contesta acuzațiile, a ridica probleme de legalitate sau a denunța tratamente inumane. Unii sunt percepuți ca intermediari ai „mgb-ului” (”serviciul de securitate local„), în timp ce alții asistă doar formal, pentru a crea impresia respectării procedurilor judiciare. Astfel, în loc să protejeze victimele, acești „apărători” ajung să contribuie, prin inacțiune sau complicitate, la consolidarea sistemului represiv.
Încă din 2018, riscurile la care sunt expuși avocații locali în regiunea transnistreană au fost recunoscute la nivel internațional. Raportorul Special al ONU pentru apărătorii drepturilor omului, Michel Forst, a documentat amenințările, intimidările și represaliile exercitate asupra avocaților care încearcă să apere persoane implicate în ”proceduri judiciare”. Acest avertisment a fost reiterat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Lypovchenko și Halabudenco v. Republica Moldova și Rusia (2024), făcând trimitere directă la raportul ONU[2]. plângerile și cererile persoanelor lipsite ilegal de libertate din regiunea transnistreană sunt controlate automat de administrația locului ilegal de detenție, conform articolului 21 din „legea privind reținerea sub arest”[3], arată un sistem construit deliberat pentru a bloca raportarea abuzurilor. Cenzura instituționalizată elimină orice garanție de confidențialitate și expune victimele la represalii, izolându-le de familie, instanțe legale sau organizații independente[4]. Într-un astfel de mediu, doar un avocat cu adevărat independent poate transmite vocea victimei dincolo de zidurile detenției. Absența unei apărări reale, dublată de supravegherea corespondenței, consolidează un mecanism represiv care ascunde abuzurile și perpetuează impunitatea. Aceasta confirmă că independența profesiei de avocat nu este un detaliu tehnic, ci o condiție fundamentală pentru protejarea drepturilor omului.
Profesia de avocat sub control politic în stânga Nistrului
La 25 octombrie 2023, regimul din stânga Nistrului a adoptat o nouă „lege” privind avocatura[5], cu modificări suplimentare în 2024[6], prezentate ca o pretinsă aliniere la modelul Federației Ruse. Inițiativa legislativă a pornit de la „procuratura” transnistreană, semnal clar că nu s-a urmărit întărirea independenței profesiei, ci integrarea completă a avocaturii în aparatul de control al regimului.
Noua „lege” a creat o structură numită „Camera avocaților” (ru. «Палата адвокатов»), formal descrisă ca organ de autoadministrare profesională (art. 11). În realitate, componența și funcționarea acesteia indică o dependență directă față de structurile politice și pseudo-judiciare ale regimului. ”Camera” este condusă de un ”Consiliu” cu cel mult șapte membri, aleși formal de „Adunarea generală a avocaților”. Însă selecția candidaților este controlată de președintele ”Camerei” și de ”Consiliul” aflat în funcție, care pot exclude discreționar candidații incomozi, stabilind și regulile votului. Astfel, orice formă reală de competiție internă este eliminată.
Structura de conducere este completată de:
- o „Adunare generală a avocaților” (ru. «Съезд адвокатов») fără autonomie funcțională reală;
- un „Consiliu al camerei avocaților” (ru. «Совет Палаты адвокатов»), cu rol dominant;
- o „Comisie de calificare” (ru. «Квалификационная комиссия») din 9 membri, dintre care cel puțin patru sunt numiți direct de structurile politice și pseudo-judiciare ale regimului: „sovietul suprem”, „ministerul justiției”, „Judecătoria supremă” și „curtea de arbitraj”.
Deși în aparență votul pentru ”Consiliu” este secret și exercitat de ”Adunarea generală”, în practică președintele controlează întregul proces: propune candidații, aceștia trebuie validați de ”Consiliu”, iar abia apoi ajung la vot. Dacă lista e respinsă, președintele poate propune alți candidați și doar cu aprobarea aceluiași ”Consiliu”. Rezultatul este o simulare de alegeri, profund dependentă de voința unui grup restrâns care controlează și regulile jocului.
Într-un teritoriu aflat în afara cadrului constituțional al Republicii Moldova, unde numeroase persoane private ilegal de libertate nu beneficiază de o apărare reală, o instituție care pretinde că reprezintă profesia de avocat ar trebui, în mod normal, să ofere un minimum de protecție. Însă în stânga Nistrului, această structură nu oferă sprijin real. Dimpotrivă, ea asigură controlul politic asupra unei profesii care, în mod firesc, ar trebui să apere drepturile omului, nu să le nege.
Numeroase victime ale detenției ilegale au relatat că avocații nu le-au reprezentat interesele, ci au asistat pasiv la desfășurarea procedurilor, fără a ridica obiecții, a denunța abuzurile sau a formula cereri esențiale. Întrebarea care se impune este simplă: cum poate fi apărat cineva, dacă avocatul său este parte a sistemului care îl acuză?! Această formulă de organizare a avocaturii este tipică pentru regimuri autoritare, unde apărarea nu este concepută ca o contrapondere a acuzării, ci ca parte integrantă a sistemului represiv.
Accesul avocaților ”străini”, blocat prin noile reguli ale regimului
În aprilie 2024, regimul din stânga Nistrului a modificat substanțial așa-numita „Lege” privind avocatura, consolidând mecanismele de control asupra accesului la profesie și asupra exercitării apărării, în special pentru avocații din afara regiunii. Noile prevederi vizează în mod expres avocații ”străini”, inclusiv pe cei din dreapta Nistrului.
Potrivit modificărilor, avocații din afara regiunii, pot oferi asistență juridică exclusiv în materii de drept al propriului stat și doar dacă sunt înregistrați într-un registru special administrat de așa-numitul „minister al justiției”. Lipsa acestei înregistrări atrage automat interdicția de a activa în orice calitate. În plus, articolul 6 care anterior stabilea condițiile generale de acces și colaborare a avocaților „străini” a fost abrogat integral. Astfel, toate criteriile de acceptare au fost lăsate la discreția exclusivă a ”executivului” transnistrean. În practică, structurile transnistrene pot refuza discreționar accesul oricărui avocat ”străin” perceput ca incomod fie din motive politice, fie pentru simplul fapt că nu este controlabil. Astfel, noile prevederi nu doar că restrâng drastic posibilitatea de a beneficia de o apărare efectivă din partea unor profesioniști independenți, ci instituie un regim de autorizare cu caracter politic, profund incompatibil cu standardele internaționale privind libertatea exercitării profesiei de avocat.
Retragerea statutului de avocat ca mijloc de intimidare și conformare din partea regimului
În stânga Nistrului, sistemul de sancționare a avocaților este construit pentru a descuraja orice formă de independență profesională și pentru a impune conformarea față de structurile transnistrene. Reglementările privind încetarea statutului de ”avocat” sunt redactate în termeni extrem de vagi și permit interpretări arbitrare. Formulări precum „neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor profesionale”, „încălcarea codului de etică” sau „neloialitate față de deciziile Camerei Avocaților” nu sunt însoțite de criterii obiective de evaluare, ceea ce transformă aceste dispoziții în instrumente de presiune.
Aceste prevederi sunt utilizate pentru a descuraja sau elimina din sistem avocații care își exercită în mod activ și independent rolul profesional. În special, sunt vizați:
- avocații care apără persoane deținute ilegal;
- avocații care transmit informații privind rele tratamente sau alte încălcări ale drepturilor omului către mecanisme internaționale sau către organizații ale societății civile;
- avocații care contestă, prin acțiuni sau sesizări, abuzurile comise de exponenți ai regimului sau de structurile sale represive în fața autorităților constituționale ale Republicii Moldova.
”Comisia de calificare” – un mecanism de control, nu de protecție profesională
Așa-numita „Comisie de calificare” este compusă din 9 membri, dintre care patru sunt numiți direct de structurile principale ale regimului: „sovietul suprem”, „ministerul justiției”, „judecătoria supremă” și „curtea de arbitraj”. Această formulă în care aproape jumătate dintre membri sunt numiți de structurile transnistrene sau pseudo-judiciare, demonstrează în mod clar că mecanismul de selecție și control al avocaților este conceput pentru a subordona avocații voinței regimului de la Tiraspol.
Structurile transnistrene executive și judiciare pot influența în mod direct cine intră și cine rămâne în profesie, ceea ce permite controlul ideologic și politic al avocaturii. Decizia privind încetarea statutului de avocat este adoptată de ”Consiliul Camerei avocaților”, în baza unei recomandări a ”Comisiei de Calificare”. În realitate, aceste structuri sunt integrate în sistemul de putere al regimului, sub influența ”ministerului justiției”, ”instanțelor judiciare” subordonate regimului, și, indirect, a serviciilor de securitate (”mgb”). În aceste condiții, selecția, evaluarea și sancționarea avocaților nu sunt realizate de o autoritate profesională autonomă, ci printr-un cadru în care criteriile politice și ideologice prevalează. Această comisie devine, astfel, un filtru de loialitate, și nu un garant al integrității profesionale.
Articolul 18 – instrumentul care descurajează independența avocaților din regiune
Potrivit articolului 18 al așa-numitei ”legi” privind avocatura, statutul de avocat poate fi retras în următoarele situații:
Lit. a) neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor profesionale față de client;
Lit. b) încălcarea codului de etică;
Lit. c) utilizarea ilegală și/sau divulgarea informațiilor privind asistența juridică oferită clientului;
Lit. d) neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a deciziilor ”Camerei avocaților”.
Fiecare dintre aceste formulări ridică probleme grave:
- a) neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor profesionale față de client. Nu sunt definite criteriile obiective prin care se determină ce constituie o „neîndeplinire” sau „îndeplinire necorespunzătoare” a obligațiilor profesionale. În absența unor standarde clare, dispoziția permite aprecieri subiective și punitive din partea ”Comisiei de calificare” sau a ”Consiliului”, în special în cazuri sensibile politic sau de interes regimului de la Tiraspol sau sancționarea avocaților care adoptă strategii juridice independente, contrare liniei regimului de la Tiraspol.
- b) încălcarea normelor codului de etică profesională. Așa-numitul „cod de etică”[7] conține noțiuni vagi, bazate pe criterii subiective de „comportament moral” și termeni precum „onoare”, „demnitate” sau „compromiterea prestigiului profesiei”. În contextul regiunii transnistrene, unde nu există garanții de autonomie pentru organele disciplinare, aceste prevederi devin instrumente de control politic și represalii instituționale. Orice opinie, declarație publică sau comunicare profesională poate fi etichetată drept „ne etică” dacă deranjează regimul și sancționată în consecință.
- c) utilizarea ilegală și/sau divulgarea informațiilor privind asistența juridică oferită clientului. Această prevedere, deși aparent destinată protejării confidențialității relației avocat-client, este formulată într-un mod ambiguu care permite structurilor transnistrene să sancționeze avocații care comunică informații despre cazuri grave de violare a drepturilor omului către mecanisme internaționale sau autoritățile constituționale ale Republicii Moldova. În lipsa unei delimitări clare între ceea ce este „legal” și „ilegal”, orice sesizare poate fi tratată drept „divulgare” de informații sensibile. Această normă nu protejează clientul, ci regimul, împotriva oricărei tentative de acces la mecanisme de protecție a drepturilor omului. Mai mult, potrivit legislației regimului de la Tiraspol, persoanele care sesizează organismele internaționale pot fi trase la răspundere penală. Astfel, începând cu 24 iunie 2022, persoanele care se adresează la instanțele naționale sau internaționale, cu privire la abuzurile comise de reprezentanții structurilor neconstituționale din stânga Nistrului, vor fi pedepsite penal[8],[9]. Această combinație de prevederi legale vagi și sancțiuni severe creează un climat de teamă și descurajează avocații să se implice activ și real în apărarea clienților lor, limitându-se la o simulare a apărării pentru a evita represaliile.
- d) neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a deciziilor organelor ”Camerei avocaților”. Avocatul devine obligat să execute deciziile Camerei, chiar dacă ele sunt contrare interesului clientului. Astfel, loialitatea față de o structură controlată politic este impusă în dauna loialității față de persoana apărată cu riscul de a pierde licența de avocat.
Cine nu respectă ”valorile tradiționale” ale regimului nu poate fi avocat în stânga Nistrului
Într-un context juridic dominat de lipsa accesului la justiție și de subordonarea totală a funcției de apărare față de regimul de la Tiraspol, etica profesională nu protejează, ci sancționează. În stânga Nistrului, așa-numitul „cod de etică profesională” nu are rolul de a garanta standarde sau coerență profesională, ci de a delimita cine are voie să apere și ce valori trebuie să susțină. În loc să fie un cadru de integritate, normele etice devin instrumente prin care regimul controlează discursul și comportamentul avocaților.
„Legea” locală obligă apărătorii să respecte „obiceiurile și tradițiile formate în avocatură, care corespund principiilor generale ale moralității în societate” (art. 4). Această formulare ambiguă și încărcată ideologic permite eliminarea din sistem a oricărui avocat care nu se conformează așteptărilor morale și ideologice impuse de regim. Într-un spațiu dominat de discursuri autoritare și de promovarea unui model unic de „valori tradiționale”, interpretarea „moralității” devine o armă: orice poziție considerată deviantă, fie că susține egalitatea, libertatea de conștiință sau drepturile minorităților, poate atrage sancțiuni.
Potrivit standardelor internaționale, inclusiv Principiile de la Havana[10] și Recomandarea CM/Rec(2000)21 a Consiliului Europei[11], etica profesională nu poate fi utilizată ca filtru ideologic. Totuși, în stânga Nistrului, interpretarea subiectivă a noțiunii de „moralitate publică” este folosită pentru a marginaliza avocații critici sau independenți.
Astfel, articolul 4 nu este o simplă formulare deontologică, ci o expresie a unui sistem în care „moralitatea” este folosită pentru a disciplina și elimina avocații incomozi. Această prevedere capătă sens deplin doar atunci când este privită în contextul mai larg al discursului politic promovat constant în regiune, unde „moralitatea publică” nu este un concept neutru, ci unul cu o încărcătură ideologică, în termenii regimului de la Tiraspol. Este suficient ca strategia juridică să contravină narațiunii oficiale pentru ca avocatul să devină o țintă.
Mai mult, articolul 4 capătă o dimensiune profund represivă: nu doar comportamentul personal al avocatului poate fi sancționat în baza unor așa-zise „principii de moralitate”, ci și simpla asumare a apărării unor persoane sau poziții considerate incomode pentru regim. Avocatul care se implică în apărarea unei persoane acuzate pe motive fabricate, sau persecutate politic sau religios, riscă să fie acuzat că încalcă aceste norme morale. Este suficient ca apărarea să intre în contradicție cu imaginea oficială a ordinii publice sau cu narațiunea despre „valorile morale” ale societății, pentru ca avocatul să devină indezirabil regimului. Cazurile lui Pleșcanov V.[12] și Glijin A.[13], persoane persecutate pe criterii ideologice, alături de alte situații documentate precum cele ale lui Ermurachi M.[14] și Pogorletchi V.[15], ilustrează clar faptul că simpla acordare de asistență juridică devine un act cu potențial represiv pentru avocații din regiune. Mai grav, în aceste dosare extrem de sensibile, avocații locali au fost complet absenți din spațiul public și nu și-au asumat rolul de a informa opinia publică, de a atrage atenția asupra abuzurilor sau de a colabora cu organizațiile de apărare a drepturilor omului. Această tăcere structurală indică nu doar frică sau autocenzură, ci și un sistem în care apărarea este redusă la o funcție formală.
Într-un astfel de climat, etica profesională nu mai funcționează ca o garanție pentru independență, ci este transformată într-un mecanism de intimidare și conformare. Ea descurajează orice avocat care îndrăznește să-și exercite misiunea într-un mod loial clientului (victimei) și nu regimului.
Privind lucrurile în ansamblu, în stânga Nistrului, apărarea nu funcționează ca o protecție reală, ci ca o prelungire a controlului exercitat de regim. Sprijinul juridic autentic lipsește, iar cei care poartă titlul de „avocat” acționează frecvent în pas cu așteptările regimului de la Tiraspol. Absența unei apărări independente nu reflectă o simplă deficiență instituțională, ci o strategie deliberată de suprimare a drepturilor și de menținere a izolării, fricii și tăcerii.
Concluzie:
În stânga Nistrului, ceea ce poartă denumirea formală de „apărare” este, în esență, un instrument de control exercitat prin intermediul avocaților locali, supuși regulilor și ideologiei regimului. În loc să ofere o protecție reală pentru persoanele acuzate sau deținute ilegal, aceștia ajung adesea să contribuie, direct sau indirect, la menținerea aparenței unui pseudo „sistem de justiție”[16], într-un cadru care subminează funcția autentică a apărării. Accesul restricționat pentru avocații din afara regiunii transnistrene, cadrul disciplinar ambiguu și punitiv, cenzura corespondenței persoanelor lipsite ilegal de libertate și implicarea directă a structurilor politice și de securitate în funcționarea „Camerei avocaților”, transformă apărarea într-o formalitate. Întregul sistem este conceput pentru a menține controlul nu pentru a garanta drepturi. Atunci când funcția de apărare devine parte a mecanismului de intimidare, victimele sunt reduse la tăcere. Lipsa unei apărări reale și a unor mecanisme de protecție, climatul de frică instaurat în rândul celor care încearcă să se opună, face parte dintr-o strategie deliberată de izolare și suprimare a vocilor incomode de către regim. Într-un astfel de context, dreptul la „apărare” nu este o garanție, ci o aparență menită să ascundă o practică sistematică de suprimare a libertății, a demnității și a vocilor incomode.
Depășirea situației necesită o implicare a actorilor internaționali, care să mențină pe agendă cazurile de abuz și să condiționeze orice dialog pentru garantarea accesului avocaților din dreapta Nistrului la persoanele deținute ilegal în regiune. Pentru a evita legitimarea pseudo-sistemului judecătoresc din stânga Nistrului, este esențial ca partenerii internaționali să reflecte sistematic, în rapoartele lor, lipsa de independență a avocaților și caracterul ilicit al „instanțelor”. În același timp, autoritățile constituționale ale Republicii Moldova sunt încurajate să documenteze riguros încălcările și să ofere sprijin consecvent victimelor și apărătorilor, astfel încât niciun abuz să nu rămână neinvestigat ori nepedepsit.
Articol de opinie
Autoare: Nicoleta Hriplivîi, avocată, Asociația Promo-LEX
Articolul a fost elaborat de Asociația Promo-LEX în cadrul proiectelor „Promovarea respectării drepturilor omului în regiunea transnistreană a Republicii Moldova” și „Promovarea respectării drepturilor omului în Republica Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană”, implementate cu suportul financiar oferit de National Endowment for Democracy și Fundația Soros Moldova. Opiniile exprimate în articol aparțin exclusiv autorului; acestea nu pot fi interpretate sub nicio formă ca reflectând opinia și poziția National Endowment for Democracy și a Fundației Soros Moldova.
*Imagine generată cu AI, pe baza unei versiuni modificate a logo-ului utilizat de „palata advokatov pmr” https://advokatpmr.com/
