La 29 septembrie 2017 se împlinesc 20 de ani de la înregistrarea Asociaţiei Obşteşti „Asociaţia Presei Independente” (API). Misiunea API a fost şi rămâne de a contribui la dezvoltarea presei independente în Republica Moldova, iar scopul nostru constă în creşterea impactului jurnalismului profesionist şi în dezvoltarea societăţii deschise în ţara noastră. API consideră că presa independentă este cea care nu este finanțată din bugetul public, de partide/formațiuni politice sau grupuri economice interesate, care reflectă informația în mod echidistant și obiectiv, delimitează știrile de comentarii/opinii, care semnează Codul deontologic al jurnalistului şi îl respectă.
Dezvoltarea democratică a Republicii Moldova este imposibilă fără o presă independentă editorial şi viabilă economic, fără imixtiuni şi interferenţe cu partide şi mişcări politice sau grupuri interesate din domeniul businessului. Sloganul API – ”Pentru o presă profesionistă, neangajată şi profitabilă” este acum la fel de actual ca în primii ani de activitate a organizaţiei noastre. Or, profesionalismul jurnalistic este direct proporţional cu respectarea standardelor de etică şi deontologie. Din păcate, însă, standardele profesionale sunt neglijate tot mai mult de către unele instituţii media şi jurnalişti care servesc interesele politice şi economice ale patronilor de presă, în detrimentul interesului publicului de a fi informat obiectiv şi echilibrat. Această situaţie critică este determinată de vulnerabilitatea economică a instituţiilor mass-media, iar legislaţia actuală nu stimulează dezvoltarea unor instituţii de presă cu adevărat independente. API este convinsă că această stare de lucruri poate şi trebuie schimbată, iar pentru ca schimbările să aibă loc, este nevoie atât de efortul solidar al jurnaliştilor profesionişti şi al organizaţiilor media, cât şi de voinţă politică reală a autorităţilor.
Cu ocazia împlinirii primilor 20 de ani de la înregistrare, Asociaţia Presei Independente felicită şi aduce mulţumiri fondatorilor şi membrilor organizaţiei, partenerilor şi donatorilor care ne oferă sprijin, tuturor jurnaliştilor din Republica Moldova care îşi asumă şi respectă principiile profesionalismului şi ale independenţei profesiei noastre. API îşi reconfirmă determinarea de a lucra în continuare pentru dezvoltarea presei independente şi pentru susţinerea reformelor democratice europene în ţara noastră, iar activitatea API se va baza în continuare pe trei obiective strategice: asistenţă în dezvoltarea unor instituţii media cu adevărat independente, desfăşurarea unui proces de profesionalizare continuă a diferitor categorii de angajaţi ai mass-mediei independente în baza standardelor şi bunelor practici jurnalistice, susţinerea independenţei editoriale a jurnaliştilor şi a instituţiilor mass-media şi promovarea unor politici publice care stimulează dezvoltarea presei independente.
Asociaţia Presei Independente (API)