Astăzi printre proiectele de decizie ce urmau a fi aprobate de Consiliul Raional Soroca, era și cererea de demisie a șefei Direcției Învățământ Soroca, Angela Mușenco. Pentru început consilierii i-au mulțumit pentru activitate, menționând lucrurile pozitive din ultimul timp în învățământul local, iar la solicitarea insistentă a mai multor aleși, Angela Mușenco a spus că-și retrage cererea de demisie dacă învățământul va rămâne prioritar pentru conducerea raionului Soroca și în continuare. Astfel buchetul pregătit pentru a-i fi înmânat a rămas fără stăpân, în schimb Direcția Învățământ are în continuare „stăpân”.