Eram prin clasele a VI-VII-a. Ştiu că în loc de geantă mergeam la şcoală cu diplomat. Era un diplomat acoperit cu piele cafenie. Într-o dimineaţă, caut geanta să mă pregătesc de şcoală şi nu o găsesc. Întreb de mama, îmi spune că nu ştie unde-i. O caut mai insistent, nu o găsesc. Încep să plâng, să o rog pe mama să-mi spună unde-i, ea ţine morţiş că nu ştie nimic.
Tata trebăluia pe afară. Îl întreb şi pe el, nu ştie. Se apropia ora de plecare a tatei la lucru, era contabil în colhoz. El a intrat în casă, s-a aşezat la masă să bea un ceai şi să plece la lucru. Îmi zice: ”Ți-am pus geanta la colţul casei”. Eu, bucuroasă, o zbughesc afară. La colţul casei era o lopată rezemată de perete. Intru în casă şi zic: ”Acolo este o lopată”. Tata îmi răspunde: ”Da, da, iei lopata şi te duci la fermă. Eu mă duc „divale” (aşa se zicea la noi la cârmuirea colhozului) şi o să sun să te primească. La fermă nu ai nevoie de carte, nu trebuie mama să-şi facă griji să-ţi spele hainele, degeaba rozi papucii mergând la şcoală, dacă la fermă te primesc oricum. Văd că tu nu vrei să înveți, seara te joci în drum, dimineaţa îţi schimbi cărţile şi atât”. Am muţit, cu tata nu era de glumit. Mi-a dat diplomatul, mi-am schimbat repede cărţile şi am plecat la şcoală. Din acea zi, când venea tata de la lucru mă găsea înconjurată de cărţi şi caiete, învăţam.
Află și alte amintiri din copilăria sorocenilor aici – observatorul.md/tag/amintiri-din-copilarie
