Eram prin clasa a VIII-a, iar fratele meu, Vasile, era în clasa a VI-a. În noaptea de Crăciun umblam cu colindatul prin satul nostru Chetrosu, Drochia. Când aveam colaci mulți pe băț, veneam acasă să-i aduceam.
Când am ajuns acasă, am auzit pe cineva, doi băieți, care colindau la fereastra casei noastre: ”Sculați, sculați, boieri mari,/ Că vă vin colindători!/ O, Hristoase, Dumnezeule!”… I-am cunoscut, erau doi frați, colegi de clasă cu mine și fratele Vasile. Noi ne-am ferit după colțul casei și le ascultam colindul. La un moment dat, cel mai mic colindător începe a cânta melodia colindului cu alte versuri: ”Uite, bade,-un iepure!”, ”Lasă, Tolia, că l-am văzut,/ O, Hristoase, Dumnezeule!”, îi răspunde fratele mai mare. Atunci eu cu fratele Vasile am ieșit de după colț, întrebându-i: ”Care iepure, măi?”, râzând împreună. Ieșise un iepure din cușcă și se plimba. Ei, trecuse mult timp de atunci, era prin anul 1985, îi povesteam colegului și prietenului meu Anatol Gasnaș despre aceste amintiri, ca după două săptămâni, la o petrecere, colegul și prietenul meu, Valeriu Bagrii, povestește celor adunați întâmplarea mea, însă puțin altfel, precum eu cu fratele Vasile colindam undeva și deja și alt colind, cu Florile dalbe, si precum fratele meu cânta: ”Iaca, Gheorghe,-un iepuraș!”, ”Lasă, Vasia, că l-am văzut,/ Florile dalbe”… Au început toți să râdă. Eu mă stăruiam să lămuresc că așa a fost, însă era deja imposibil. Am început și eu să râd și așa am ieșit din încurcătură.
Află și alte amintiri din copilăria sorocenilor aici – observatorul.md/tag/amintiri-din-copilarie
