Adormirea Maicii Domnului. Tradiții și superstiții

0
108

  Sărbătoarea Sfintei Marii este considerată ziua care desparte zilele călduroase de cele reci. Este sărbătoarea creștină care aduce o serie de tradiții și superstiții, multe dintre ele fiind păstrate cu sfințenie și în ziua de azi, mai ales la sate.
Adormirea Maicii Domnului – tradiții și superstiții de Sfânta Maria

*Dacă eşti însărcinată în ziua premergătoare sărbătorii Sf. Maria, nu trebuie să munceşti sau să trebăluieşti pentru a avea o naştere uşoară şi un copil sănătos. Se crede că femeile însărcinate care nu respectă această tradiţie vor avea dureri mari la naştere;

*Fetele care doresc să se mărite trebuie să spele cu apă de busuioc icoana Maicii Domnului pentru ca Fecioara să le ajute să-şi întâlnească alesul;

*De asemenea,  este ultima zi a verii când florile pot fi culese şi să fie bune de leac. Cine se roagă, ținând post negru, la Sfânta Fecioară, scapă de necazuri grele, de boli, de pagube și capătă în schimb alinare și împlinire;

* Conform unei alte superstiții, este interzis ca în această zi să îţi tunzi părul şi să îl arunci, la fel cum este interzis să mergi înapoi. De ce? Pentru că dacă nu respecţi întocmai aceste datini, dracul va râde, iar Maica Domnului se va întrista şi va plânge;

*Înflorirea trandafirilor chiar de Sfânta Marie anunță sosirea unei toamne blânde şi îndelungate;

*Tradiția spune că se împart struguri pentru morți. În dimineața zilei în care este cinstită Adormirea Maicii Domnului se obișnuiește ca femeile să meargă la biserică și să împartă struguri pentru cei trecuți la cele veșnice. În unele zone se dau pentru sufletele celor decedați prune coapte și faguri de miere.

*Începând cu această zi, ciobanii coboară oile de la munte, bărbații își schimbă pălăria cu căciulă;

*Se interzice scăldatul în apa râurilor spurcată de cerb și dormitul pe prispă;

*Schimbările de anotimp au fost interpretare în popor că fiind semne ale tristeții naturii, care regretă plecarea Sfintei Fecioare. Din acest motiv, iarba nu mai crește, iar frunzele încep să se îngălbenească.

*Cine se roagă la Sfânta Fecioară scapă de necazuri și de boli Sărbătoarea cunoscută drept Adormirea Maicii Domnului face ca tradițiile religioase și folclorice să se împletească și să lase loc unui lung șir de rânduieli străvechi;

*Nu se aprinde focul în sobă de ziua Adormirii Maicii Domnului. Conform superstițiilor, acesta este un gest care poate atrage boala și ghinionul.


Articolul precedentPatru soroceni au fost incluși în Lista PP Partidul Nostru, pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie
Articolul următorCe scrie presa străină după discursurile liderilor europeni la Chișinău, de Ziua Independenței
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.