Anastasia Chiriac este elevă în clasa a IX-a, la Gimnaziul Nicoreni, din raionul Drochia. Deși este o tânără cu cerințe educaționale speciale, acest lucru nu o împiedică să fie o elevă activă, sârguincioasă și să obțină rezultate bune la învățătură. Anastasiei îi place nespus de mult să frecventeze scoala.
Adela Popovici, profesoară de geografie și istorie la Gimnaziul Nicoreni din raionul Drochia, își îndeplinește cu pasiune rolul de cadru didactic. În plus, ea este și diriginta Anastasiei, o elevă care a trecut printr-un proces de adaptare semnificativ. Adela povestește cu devotament despre parcursul Anastasiei, subliniind eforturile și determinarea acesteia.
Am preluat dirigenția din clasa a cincea și vreau să spun că am creat pentru Anastasia condiții favorabile de lecții și activități. Este o fetiță activă, îi place foarte mult să conlucreze cu elevii. Colectivul de elevi știe deja că ea este deosebită și noi știm cum să o apreciem, cum să participăm cu ea la diferite jocuri și la procesul de învățământ.
Adela Popovici accentuează că amenajarea unui centrul special în cadrul instituției, ajută mult elevii cu necesități speciale.
„Ne bucurăm că avem în instituție un centru special pentru copiii cu dizabilități și este dotat cu materiale didactice unde Anastasia lucrează cu învățătorul de sprijin”, menționează profesoara.
Ministerul Educației și Cercetării, împreună cu UNICEF, desfășoară campania națională „Învățăm împreună”, care are scopul de a promova educația incluzivă și importanța acesteia pentru copiii cu dizabilități și cerințe educaționale speciale.
sursa: agora.md