La 19 noiembrie 2009, prin Decizia nr. 20/8 a Consiliului Raional Soroca, a fost înființată Instituția Publică Teatrul „Veniamin Apostol”, condus de atunci de Petre Popa. Odată cu instalarea scenei s-a lucrat la montarea primului spectacol, în regia Alexandru Cozub. Petre Popa își amintește astfel de acele timpuri: „Imediat după preselecție au pornit și primele „lecții” de cunoaștere a artei teatrale, în paralel lucrând la piesa „Amintiri din copilărie, după Ion Creangă, adaptare Alexandru Cozub, tot el și regizorul spectacolului. A fost o primă experiență… inclusiv cu participarea la festivaluri”. Cu acest prilej l-am invitat la o discuție pe Alexandru Cozub, regizor și scenarist, Artist al Poporului, Maestru în Arte, Laureat al Premiului Național, de 14 ani prim-prieten al Teatrului „Veniamin Apostol” din Soroca.
– Domnule Alexandru Cozub, aveți multe spectacole în palmares, realizările de la Teatru din Soroca au un rol anume?
Bineînțeles că au, ele fac parte din spectacolele pe care, după cum ai zis, le am în palmares. Sunt spectacole în care s-a depus muncă, s-a lucrat cu voi, actorii, și cu mulți alți copii care au fost și până la voi.
– Cum este lucrul cu tinerii actori de la Studio „Cortina” condus de P. Popa? Deosebiri și asemănări vizavi de echipele de profesioniști?
– Atitudinea mea față de ceea ce fac aici la Soroca este aceiași atitudine cu care lucrez și în alte părți. De multe ori munca aici e mai mare. Cu copiii care vor să facă cunoștință cu actoria, membri în studioul „Cortina”, e un pic altfel de lucrat, decât cu actorii profesioniști. Sunt multe asemănări, locul – totul se întâmplă pe scenă, a învăța un text, implicarea în ceea ce faci, a te strădui să scoți emoții și să le transmiți în sală. Bineînțeles că eu, de fiecare dată, lucrez cu voi ca și cu actori profesioniști, fiindcă vreau ca spectacolul să nu fie o simplă înscenare a unui text. Dat fiind că mă ocup cu meseria asta toată viața, de fiecare dată încercăm să facem ceva mai mult, să găsim o idee în jurul căreia se construiește totul. Actorii care au absolvit facultatea, lucrează 4-5 ani, pe urmă încep să devină profesioniști, în timp ce copiii abia fac cunoștință cu acest domeniu de artă. Dar și unii, și alții au interes pentru scenă. Le place, parcă s-ar îmbolnăvi de meseria asta, le apare o pasiune. Eu cer mult de la copiii actori, căci numai așa poți să obții ceva valoros.
– Cred că este o diferență între „a vrea” și „a face”. Există mai mulți tineri la noi în oraș care ar vrea să se ocupe cu actoria, dar le este frică de scenă și de spectator.
– Mulți vor să se ocupe cu teatru, au frica asta și vor să o depășească. Nu este gravă. Înseamnă că nu se vrea foarte tare. Trebuie să urci pe scenă mai des ca să depășești bariera de teamă. Sunt actori profesioniști foarte modești, le e rușine și în ziua de azi, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să încerci. Se creează impresia dintr-o parte că actoria se vede doar în culori roz, numai cu aplauze și flori. E o muncă ca și oricare alta, cum lucrează tâmplarul, medicul. La bază este acest principiul: ca să ajungi la rezultat, trebuie să muncești intelectual și fizic. Ce înseamnă aplauze? Aplauzele sunt finalul, rezultatul. Nu venim deodată în aplauze. Încetișor, încerc să le explic copiilor că nu e un fel de joc. Abia la sfârșit, se culeg roadele. E și asta o educație de atitudine față de o meserie.
– Când ați simțit dorința și plăcerea să faceți alegerea în profesie?
– Nu este o plăcere. E un fel de boală, un virus. Nu se explică. Așa cred că ți-e soarta, drumul. Eu am studiat la Colegiul de Construcții pe timpuri. Acolo ne ocupam și cu teatrul. După armată a trebuit să aleg. Pe urmă apăruse concursuri pentru studii la Moscova. M-am dus la Şcoala Superioară de Teatru „Boris Şciukin” de la Moscova, pentru că îmi plăcea teatrul. Nu-mi amintesc exact un moment, a fost treptat când a apărut dorința. Nu mi-a plăcut niciodată un lucru uniform, în care trebuie să stai opt ore, până la ora cinci, apoi te duci acasă și dimineața repeți. Pe atunci era o concurență mare. Acum nu prea vin la teatru. Cu toate că contractul de studiu la actorie astăzi e unul dintre cele mai scumpe după medicină. Nu toți își permit, devine ca un hobby pentru cei care vor cu adevărat să devină actori. Se face carte.
– Cum și când a luat naștere colaborarea dumneavoastră cu Petre Popa?
– Demult, de la fondarea Teatrului „Veniamin Apostol”, din 2009. Venisem noi la Soroca cu teatrul și am făcut cunoștință. De la o discuție la alta am închegat o colaborare pentru primul spectacol. Țin minte pe atunci se puneau podurile în clădire, scena. Se făcea totul împreună, și construcții și montarea spectacolului. Am participat la prima preselecție a studioului „Cortina”. Era curios. De acolo s-a înfiripat o colaborare frumoasă și interesantă.
– Regia e o vocație?
– Nu, este o meserie, ca actoria. O poți numi vocație, dar ar fi puțin spus. Dumnezeu îți dă talent, dar totodată ți-l ia dacă nu depui muncă. O dată ce îți pare că deja știi totul, începi să te duci în jos. E necesar să fii mereu în căutare. În fiecare zi, să uiți ce ai făcut ieri și să începi de la zero, cum ai fi în clasa întâi, ca să menții prospețimea personajului, să nu plafonezi. Regia este o dorință. Pentru mine actoria era puțin, eu doream să fac regie și scenografie. Știu cum să fac schițele, mă ajută aici cunoștințele obținute în domeniul construcțiilor. Am făcut un pic de școală de pictură. În regie se adună idei din experiență, cu cât mai multă ai, cu atât mai bine îți prinde în profesie. E un conglomerat din mai multe informații despre oameni, lucruri, subiecte, lecturi, filozofie, istorie.
– Câte spectacole ați regizat până în 2023?
– Sunt în jur de 30 de spectacole.
– Ce sentiment vă încearcă la montarea unui nou spectacol?
– Ca de fiecare dată am emoții, mai ales la premieră. Se repetă aceleași sentimente la fiecare spectacol, dacă o să iasă bine sau nu. Sunt emoții similare cu ale actorilor și organizatorilor. Dacă sunt emoții înseamnă nu e totul pierdut. Mai rău e când nu se simt, când e indiferență față de rezultat – „cum o fi așa o fi”. Așteptăm impactul cu spectatorul. Putem face o sută de spectacole, dar nu știi cum va fi reacția publicului. Totul se face pentru public. Mie îmi place procesul de creație și munca cu actorii. Deja când se joacă, se intră în rutină și atunci le zic actorilor, să nu vină ca la uzină, dar să păstreze rolurile vii, ca noi.
– Care sunt preferințele dumneavoastră în dramaturgie?
– Nu am preferințe speciale. Am încercat diferite genuri, mai istorice, mai actuale. Este contraindicat să te plafonezi pe o singură direcție, cu toate că în repertoriul teatrului au rămas spectacolele naționale – „Cântec de leagăn”, „Pomul vieții”. Trebuie să faci ceva aproape oamenilor care te înconjoară, care trăiesc în această țară. Uneori vrem să facem ceva pentru un festival, mai sofisticat, mai înalt ca grad de expresie, dar ele reușesc mai puțin aicea pentru că sunt mai neînțelese pentru public. Spectacolul ori este, ori nu-i. Eu întotdeauna am optat pentru ceva național făcut în stil modern, ca să aibă actualitate. „Frunze de dor” cred că a reușit din ceea ce îmi doream demult, o simbioză din temă națională cu elemente și tehnici moderne. Este o abordare veșnică, nu e născocită de mine, dar fiecăruia îi iese diferit.
– Probabil că și publicul trebuie nimerit, este de diferite feluri, cu preferințe diferite.
– Corect, din acest motiv sunt diferite teatre. Important este să fim sinceri cu publicul, să nu-l mințim. Să-l atragem frumos, artistic. Oricum teatrul este o amăgeală, tu îl interpretezi pe tata din „Lumea lui Guguță”, de exemplu. Publicul vine la „mirajul” acesta. El vrea să fie atras, căci în asta se revede pe el însuși. Acea lacrimă este provocată de ceva care îi este cunoscut ca stare. Teatrul este o oglindă, fiecare se vede pe el prin prisma jocului scenic. El vrea să fie amăgit, dar frumos și reacționează cu aplauze. De asta la Stanislavski este replica: „Nu cred”, atunci când nu se simte.
– Ce îl deranjează cel mai mult pe un regizor în timpul montării unui spectacol?
– Disciplina care nu se respectă.
– Aveți vreun moment preferat în tot parcursul unui spectacol, de la idee, montare până la premieră?
– Da, aplauzele!
Reporter: Dumitru Focșa, actor la studioul de teatru „Cortina”, condus de Petre Popa, Teatrul „Veniamin Apostol”.
P.S.: La 28 iunie 2023, Spectacolul „Lumea lui Guguță”, interpretat de studioul „Cortina” de la Teatrul „V. Apostol”, în regia A. Cozub, director Petre Popa, a obținut Premiul I în cadrul Festivalului „Sus Cortina”, din Botoșani, România. Recent, la 28 octombrie 2023, același spectacol primește Trofeul Festivalului Internațional de Teatru „Rampa Teatrală” din Pașcani, România.
