Un sistem performant de încălzire — mai mulţi copii la grădiniţă

0
156
64 de copii din Schineni frecvntează grădiniţa „Ghiocel”. Ei petrec cu drag timpul la grădiniţă, iar părinţii sunt mulţumiţi de condiţiile create în instituţie

De trei ani, grădinița “Ghiocel” din comuna Schineni  este încălzită pe timp de iarnă cu un sistem termic pe bază de biomasă. Acesta a înlocuit  sobele tradiţionale, construite după ce sistemul sovietic de încălzire s-a învechit. Sistemul de încălzire cu biomasă a creat condiţii mai bune pentru copii şi angajaţii grădiniţei, a permis deschiderea grupelor noi de copii şi crearea a noi locuri de muncă. “E greu de spus dacă e mai econom cu acest sistem de încălzire, nu-l putem compara decât  cu sobele, dar cert este că ne place mult şi nu-l schimbăm pe unul cu gaze naturale, spre exemplu”, spune directoarea grădiniţei, Ala Baran, în ajunul unui nou sezon rece.

În prezent, sobele imense au doar rolul de decor în sălile pentru copii. În imagine: educatoarea Raisa Chetraru cu micii locuitori ai satului
În prezent, sobele imense au doar rolul de decor în sălile pentru copii. În imagine: educatoarea Raisa Chetraru cu micii locuitori ai satului

 

În perioada 1997-2012, în instituţia din Schineni, pe timp de iarnă, două sobe imense asigurau căldura a doar două săli. Copiii erau nevoiţi să petreacă acolo tot timpul. Angajaţii lucrau în frig ori se încălzeau cum puteau, cu haine călduroase. „În februarie 2011 am primit o ofertă în proiectul Energie şi Biomasă finanţat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.  Mai în glumă, mai în serios ne-am gândit să aplicăm, deşi nu eram  încrezători că vom câştiga. În plus, devizul de cheltuieli era foarte mare,  573 mii de lei. Totuşi, după câtva nopţi de lucru în echipă am trimis proiectul, iar în scurt timp am fost anunţaţi că am câştigat,” îşi aminteşte Ala Baran, directoarea instituţiei.

 

Micii locuitori ai satului Schineni, prinşi în activităţile d zi cu zi
Micii locuitori ai satului Schineni, prinşi în activităţile d zi cu zi

 

Micii locuitori ai satului Schineni, prinşi în activităţile d zi cu zi
Micii locuitori ai satului Schineni, prinşi în activităţile d zi cu zi

 

Un nou sistem de încălzire însemna nu doar condiţii mai bune pentru copii şi angajaţii instituţiei, dar şi posibilitatea de a primi mai mulţi copii la grădiniţă. Conştienţi de aceasta, sătenii şi autorităţile publice locale s-au implicat. „Din partea comunităţii urma să fie colectate 234 de mii de lei, dintre care 10-12 mii  a alocat primăria.  Alte 150 de mii au fost alocaţi de Consiliul raional, bani utilizaţi pentru schimbarea sistemului de încălzire: calorifere, ţevi, în rest — părinţii, colectivul pedagogic şi sătenii. Oamenii care nu puteau contribui cu bani, au ajutat la lucrări cu braţe de muncă”, ne-a mai spus şefa instituţiei.

La început centrala era alimentată cu baloturi din paie combinate cu brichete din coji de floarea soarelui, dar pentru că nu era prea eficient, s-a decis schimbarea combustibilului pe brichete din floarea-soarelui şi rumeguş de lemn

 

 

La grădiniță a fost instalată o centrală termică în bază de biomasă, care a asigurat căldură în toate spaţiile — acum sunt încălziţi 584 metri pătraţi în comparaţie  120 de metri pătraţi, încălziţi cu sobele.

Diferenţa este foarte mare. Înainte se încălzeau doar încăperile unde copiii dormeau, tot acolo ei mâncau, se jucau…Acum se încălzesc toate încăperile grădiniţei. Copiii se îmbolnăvesc mai rar, deoarece este  temperatură constantă. Înainte ieşeau la veceu, era frig  acolo, în coridoare la fel”, afirmă Raisa Chetraru, educatoare şi asistentă medicală, care ne-a mai spus că acum vine cu mai mare plăcere la muncă, chiar dacă iarna afară este ger cumplit.

 

Directoarea Ala Baran ne demonstrează condiţii create în grădiniţă şi sistemul de încălzire de care se bucură cu toţii
Directoarea Ala Baran ne demonstrează condiţii create în grădiniţă şi sistemul de încălzire de care se bucură cu toţii

 

 

Şi părinţii îşi aduc copii la grădiniţă fără frică pentru sănătatea lor, ei sunt mulţumiţi şi siguri că aceştia se află în spaţii bine încălzite, în care se simt ca acasă.

Am un băiat de trei ani care frecventează instituţia. Îmi plac mult condiţiile din grădiniţa noastră, o să-l aduc  iarna aici cu încredere”, a spus Ina Prodan. Galina Melnic, bunica unor copii, face şi ea comparaţie: „Atunci tot ea cald, dar acum e mai bine. E binevenit acest proiect, s-au făcut condiţii mai bune pentru copii”.

 

Potrivit Alei Baran, în perioada ianuarie-aprilie pentru încălzirea instituţiei au fost consumate 21 tone de brichete sau circa 38 de mii de lei. „Pentru a încălzi grădiniţa nu este scump, dar dacă raportăm la bugetul cam mic care ni se oferă, e scump”, susţine directoarea
Potrivit Alei Baran, în perioada ianuarie-aprilie pentru încălzirea instituţiei au fost consumate 21 tone de brichete sau circa 38 de mii de lei. „Pentru a încălzi grădiniţa nu este scump, dar dacă raportăm la bugetul cam mic care ni se oferă, e scump”, susţine directoarea

 

 

 

Noul sistem de încălzire  consumă brichete din coji de floarea-soarelui în combinaţie cu brichete din rumeguş de lemn. „Noi cheltuiam  circa zece mii de lei pentru încălzirea cu sobele, dar, repet, se încălzeau doar două săli. De la 1 ianuarie 2015 până la 1 ianuarie 2016 pentru încălzirea grădiniţei cu noul sistem în bază de biomasă am cheltuit  56 de mii de lei din care am procurat biocombustibil, dar au mai rămas în stoc 19 tone de  brichete”.

Grădiniţa “Ghiocel“ din Schineni este frecventată în prezent de 64 de copii. Numărul acestora a crescut cu 25 de copii după ce în instituţie a fost instalat un sistem termic în bază de biomasă, fapt care a permis deschiderea a încă două grupe de copii şi crearea noilor locuri de muncă în comună.

Chiar dacă sistemul este utilizat de trei ani, este greu de vorbit despre cheltuieli sau economii, susţine directoarea şi ne explică de ce:  „Cheltuielile au crescut, deoarece, printr-un alt proiect, finanţat de Asociaţia Obştească „Pro Cooperare Regională” Bălţi, în câteva săli au fost instalate sisteme de încălzire a podelei, conectate la sistemul general de încălzire a grădiniţei. De aceea e greu de făcut careva calcule comparative”.

 

Termoizolarea instituţiei va contribui la menţinerea temperaturii
Termoizolarea instituţiei va contribui la menţinerea temperaturii

 

 

 

 

Pentru a asigura durabilitatea proiectului de eficienţă energetică, administraţia implementează şi alte proiecte. Astfel, în prezent la instituţia preşcolară se desfăşoară lucrări de termoizolare cu plăci din vată minerală, fapt care  va permite conservare temperaturii. Totodată au fost reabilitate şi betonate pereurile (îmbrăcăminte de piatră, de beton care căptușește un șanț înclinat pentru a împiedica eroziunea sau surparea — n.a.).

Potrivit informaţiilor oferite de Direcţia Învăţământ Soroca, în raion mai au sisteme de încălzire în bază de biomasă o şcoala primară-grădiniţă din  satul Niorcani şi Liceul Teoretic din Visoca.

 

Materialele au fost realizat în cadrul proiectului „Consolidarea independenței în mediile de comunicare din Moldova”, implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent în colaborare cu Internews.


Articolul precedentORAŞUL DEMNITĂŢII ŞI SURDOMUŢII
Articolul următorSpune-mi preşedintele cărei ţări eşti şi-ţi voi spune ce salariu ai

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.