Recent, la Soroca, a avut loc Târgului Inițiativelor Cetățenești. Evenimentul a întrunit reprezentanții a șase organizații neguvernamentale din raionul Soroca și reprezintă activitatea de finalizare a proiectului ,,Creștem noi promotori ai schimbării”, implementat de AO Centrul de Asistență Socială „Casa Speranțelor” cu suportul financiar al Uniunii Europene și al Fundației Konrad Adenauer în cadrul programului de granturi ,,Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”.
În cadrul evenimentului, reprezentanții societății civile din satele și comunele Volovița, Bădiceni, Rudi, Șolcani și municipiul Soroca și-au prezentat inițiativele realizate pe parcursul proiectului, succesele și provocările întâmpinate în desfășurarea acțiunilor.
Amintim, că acum un an când demara proiectul menționat, unele ONG-uri aveau puțină experiență, dar majoritatea abia își începeau activitatea, iar cu sprijinul AO Centrul de Asistență Socială „Casa Speranțelor” nu doar că au prins curaj, dar au obținut multe cunoștințe în domeniul asociativ, învățînd cum să elaboreze o cerere de finanțare, să-și planifice și desfășoare activitățile, să mobilizeze cetățenii și să comunice/negocieze cu autoritățile .
Astfel, pe parcursul unui an , ONG-urile „Șolcănița” – Șolcani, „Rostar” – Bădiceni, „Aripile Dumbravei” – Volovița, Părinți și Pedagogi „Speranța”– Rudi, ADB „Cu drag pentru Soroca” – Soroca, „Dezvoltare Comunitară” – Dărcăuți au desfășurat în localitățile lor diverse activități, printre care campanii de caritate, campanii de informare, acțiuni de salubrizare a spațiilor publice, monitorizarea activității APL etc.
Participanții la Târg și-au împărtășit experiența de comunicare cu APL, de implicare a cetățenilor în procesul decizional și de soluționare a problemelor din comunitate. Majoritatea au menționat că cel mai greu este să mobilizezi oamenii, dar odată ce dai dovadă de bună organizare, transparență în activitate, capeți credibilitate și încredere și ulterior oamenii se implică mai lesne.
Activitatea a avut drept scop transferul de cunoștințe și abilități în responsabilizarea autorităţilor şi soluţionarea problemelor identificate participativ de cetăţeni. În același timp, participantele au fost provocate nu doar să se împărtășească cu rezultatele sau experiența obținute în cadrul proiectului, dar și să facă planuri de viitor, dând dovadă că reprezintă, cu adevărat, promotrii schimbării în comunitățile lor.
Tuturor organizațiilor le-au fost decernate diplome de excelență pentru activitatea în cadrul proiectului și succesele obținute până în prezent.
De asemenea, reprezentantele AO Centrul de Asistență Socială „Casa Speranțelor” au dat asigurări că vor sprijini și în continuare aceste organizații în vederea dezvoltării rețelei de ONG-uri active cu cetățeni responsabili, gata să se implice în viața comunităților locale.
AO Centrul de Asistență Socială „Casa Speranțelor”