Pe teritoriul comunei Cosăuți, în timpul lucrărilor agricole a fost depistat un proiectil de artilerie calibru 76mm.

0
626

    Direcția Situații Excepționale Soroca vă aduce la cunoștință că de la începutul anului curent pe teritoriul Republicii Moldova au fost depistate 1212 de muniții neexplodate din perioada  celui de-al II Război Mondial. 

De altfel, în raionul Soroca la data de 14.04.2021 pe teritoriul comunei Cosăuți, în timpul lucrărilor agricole a fost depistat un proiectil de artilerie calibru 76mm.

Cele mai dese cazuri de depistare a munițiilor se înregistrează în timpul lucrărilor de terasament, salubrizare și  lucrările agricole de pe loturile de pământ care pot duce la cazuri tragice.

ESTE BINE SĂ ȘTIȚI! Sub denumirea generală de muniții sunt incluse următoarele: cartușe pentru arme militare, de tir și de vânătoare; proiectile; bombe sau aruncătoare de rachete; muniții reactive; torpile; mine; cartușe de semnalizare; petarde; grenade; bombe; orice elemente încărcate cu substanțe explozibile.

Munițiile neexplodate descoperite constituie un pericol deosebit pentru oameni, în condițiile contactului cu acestea. Pentru prevenirea accidentului în rândurile populației vrem sa vă aducem la cunoștința Dumneavoastră cele mai elementare reguli de comportare și acțiune în cazul depistării acestora: nu le atingeți; nu le loviți sau mișcați; nu le puneți în foc; nu încercați să demontați focoasele sau alte elemente componente; nu lăsați copii să se joace cu asemenea componente; nu ridicați, nu transportați sau introduceți munițiile explodate în încăperi, locuințe sau grămezi de fier vechi; în zona unde se presupune că ar exista muniții neexplodate nu permiteți accesul, nu faceți focul și nu executați lucrări de îmbunătățire, săpat; marcați (însemnați) locul depistării muniției cu un mijloc bine vizibil; păziți obiectul dat până la sosirea organelor competente.

În caz de depistare a munițiilor neexplodate anunțați imediat Serviciul Unic de Urgență  la nr. de telefon 112.

Eugen DOGA, Șef Serviciu prevenție a DSE Soroca, maior al s/ intern 

 


Articolul precedentFlorile din sera construită la Soroca Nouă vor fi sădite în mai multe sectoare ale orașului și pe teritoriul Grădinițelor de copii.
Articolul următorÎncă o bilă neagră pentru Serviciul înverzire și amenajare a primăriei Soroca – de ce nu strângeți iarba cosită în parcul de lângă Cetate, domnilor!
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.