Un monument istorico-arhitectural, pe teritoriul satului Cosăuţi, este şi Casa de cultură. Clădirea Băncii Agrare ,,Albina” din Cosăuţi a fost construită în anii 1908-1911 pe mijloacele băneşti a boierului Tito Mihalovschi, din iniţiativa lui Gavril Gusev, care a activat între anii 1911-1915.
Piatra a fost adusă de la Cariera Cosăuți. Cei care au ridicat acest frumos monument au fost meșterii din satul Cosăuți și un grup de meșteri din Ucraina. Demisolul este construit din granit, iar primul etaj din gresie de Cosăuți. Așa proiect de clădire aproximativ există la Kiev (Ucraina). Fără instrumente și utilaje performante, acești simpli muncitori au ridicat o adevărată operă de artă.
În anul 1912, moşierul Tito Mihailovschi a deschis o Bancă a Asociaţiei Cooperatiste de Împrumuturi. Banca agrară a activat 4 ani, apoi ca club, apoi ca Casă de Cultură, unde de mulţi ani aici sunt diverse manifestări culturale: concerte, serate, repetiţii. În perioada interbelică, clădirea a servit ca cămin cultural.
Din 1984 directorul Casei de Cultură este Constantin Ciumac, fiind şi conducătorul Teatrului Dramatic Cosăuți . Împreună cu colectivul, teatrul este vestit în întreaga ţară, evidenţiându – se prin profesionalism şi cultură, apreciat la justa valoare de către specialişti în domeniu. În 2007 în urma unui proiect de la USAID a fost reparat interiorul clădirii casei de cultură. (SURSA: Direcția cultură Soroca)