Recorduri românești greu de bătut

0
101

CEA MAI MARE INVESTIȚIE IMOBILIARĂ: Mallul AFI Palace Cotroceni din Bucureşti, a cărui construcţie, finalizată în 2009, a costat 300 de milioane de euro, reprezintă cea mai mare investiţie imobiliară realizată până în prezent în România, dar proiectul israelienilor de la AFI este în top şi când vine vorba de alţi parametri. Pentru dezvoltarea sa şi pentru refinanţare au fost atrase cele mai mari finanţări bancare din piaţa imobiliară locală, de 234 mil. euro, respectiv de 220 mil. euro, iar potrivit celor mai recente evaluări mallul reprezintă cel mai valoros activ imobiliar din România, proiectul din zona Politehnică fiind cotat la 401 mil. euro. AFI Cotroceni este în top şi când vine vorba numărul de vizitatori (circa 55.000 de persoane pe zi), vânzările realizate de cele peste 300 de magazine (205 mil. euro în 2013) şi suprafaţa închiriabilă (81.000 mp.), concurând la aceste capitole cu proiectul Băneasa Shopping City, aflat în mijlocul celei mai mari zone comerciale din România.

CEA MAI MARE INVESTIȚIE IMOBILIARĂ DIN AFARA BUCUREȘTIULUI: Complexul Palas Iaşi, dezvoltat de omul de afaceri Iulian Dascălu în centrul oraşului din nordul Moldovei, a reprezentat o investiţie de 265 de milioane de euro, bani cu ajutorul cărora a fost construit un mall, un complex de birouri, locuinţe, hotel, parc şi alte facilităţi. Finalizat în 2012, complexul Palas Iaşi a generat în 2013 încasări de aproape 17 milioane de euro din închirierea spaţiilor din mall şi clădirile de birouri. Totodată, traficul mallului s-a ridicat la 12,2 mil. de vizitatori, respectiv o medie zilnică de peste 33.000 de persoane.

 

CEA MAI ÎNALTĂ CLĂDIRE DE BIROURI: Dezvoltat de grupul austriac Raiffeisen pe 36 de etaje cu o înălţime de 137 de metri, turnul Sky Tower este cea mai înaltă clădire de birouri (şi nu numai) din Bucureşti şi din ţară. Proiectul cu o suprafaţă închiriabilă de 41.000 mp a ajuns la un grad de ocupare a spaţiilor de 60%, având printre chiriaşi Raiffeisen Bank, avocaţii de la PeliFilip, firma de arhitectură Proiect Bucureşti sau compania IT 1&1 Internet Development.
(Din presa din România)


Articolul precedentPeștii, exemplu de urmat pentru alții
Articolul următorActivitatea piețelor va fi reglementată de Comisiile Extraordinare Teritoriale de Sănătate Publică
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.