Sincer vorbind, întotdeauna nu am iubit ziua de luni, deși nu găsesc o explicație plauzibilă acestui „fenomen” de pe urma căruia suferă, sunt convins, mai multă lume. Or, astăzi a fost o excepție, fiindcă pentru prima dată în ultimii 30 de ani m-am trezit și am mers la servici cu sentimentul că (și) votul meu a fost unul rezultativ și că lucrurile în Basarabia ar putea să revină în albia normală (bineînțeles, așa cum înțeleg eu această albie).
Pe de altă parte, îmi este ușor să-i înțeleg pe acei (nu doar pe acel), care în această zi de luni nu știu unde să se ascundă și cum să procedeze în postura lor de perdanți, fiindcă una este să fii mare mahăr, pe cai albi și alta e să te simți dezumflat și pus la respect de acei, pe care mai ieri îi considerai jertfe sigure a propriilor orgolii.
Nu vreau să fiu răutăcios și să lovesc în acei, cărora și așa le este lânced pe suflet, dar consider că cel mai frumos lucru pe care ași putea să-l fac este să le mulțumesc celor, care și-au adus aportul la această victorie – în primul rând victorie de imagine și doar apoi, de palmares, dacă ținem cont de prerogativele președintelui. Vreau să-i mulțumesc lui VASILE COSTIUC și celorlalți bărbați ai neamului care au fost acolo, unde mulți dintre noi nu ne-am dus „din varii motive”. Îmi scot pălăria în fața DIASPOREI noastre minunate, datorită căreia (și) Soroca are viitor și care a demonstrat că sângele apă nu se face. Îl înțeleg perfect pe prietenul meu Ilie Manea și pe atâtea alții, care au plâns în seara de 15 noiembrie, fiind sensibilizați de poziția civică a celor care la mii de kilometri de casa părintească și de oamenii dragi (printre care se află și doi feciori ai lui Ilie, dar…cine nu are pe cineva peste hotare?) au putut să facă diferența care, cu siguranță, va schimba roata istoriei. Nu în ultimul rând, vreau să le mulțumesc celor 43 la sută din soroceni care au spart stereotipurile și care ne dau speranță că nu totul este pierdut…
