18 salvatori și 7 unități de tehnică au fost antrenați în activitățile de prevenire contra COVID-19, desfășurate în primele zile ale lunii octombrie, în 16 localități din raioanele Soroca, Florești, Ocnița, Edineț și Cimișlia.
Astfel, salvatorii au difuzat mesajele sonore de prevenire pentru cetăţeni îndemnându-i să poarte măşti de protecţie în spaţii închise printre care transportul public, centrele comerciale, farmacii şi instituţii. Cetățenii au primit pliante informative cu lista regulilor necesare de protecţie, precum şi au fost rugate să se spele cât mai des pe mâni şi să acopere nasul şi gura când strănută. Totodată, este indicat ca oamenii să evite aglomeraţiile şi să păstreze distanţa socială de minim un metru.
Să menționăm și faptul că astfel fel de măsuri sunt intreprinse de IGSU constant în toate raioanele Republicii Moldova, în cadrul campaniei lansate de Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale cu genericul „Ai grijă, opreşte răspândirea COVID -19, salvează vieţi”.