În perioada 24.02-26.02.2020, conducerea Inspectoratului de poliție Soroca în prezența Şefului Inspectoratului de Poliţie Soroca Dumitru Batog, de comun, cu șeful Secţiei Securitate Publică Serghei Cebotari au organizat și desfășurat întruniri cu reprezentanții și angajații Autorităţii Publice Locale Șeptelici, Holoșnița și Volovița, medici de familie, asistenți sociali, pedagogi și manageri școlari, în scopul lansării unei platforme de dialog deschis cu comunitatea în cadrul implementării activităţii polițienești comunitare.
Întrunirile au avut drept scop îmbunătățirea relației între Poliție și Comunitate.
-Identificarea punctelor forte și slabe ale Poliției în viziunea cetățenilor;
-Informarea cetățenilor privind misiunea și atribuțiile Poliției;
-Sporirea gradului de colaborare dintre Poliție și cetățeni;
-Promovarea voluntariatului și activismului civic în Poliție;
-Ajustarea mecanismelor de funcționare ale Poliției bazate pe necesitățile și cerințele cetățenilor din comunitate.
Deasemenea, Șeful IP Soroca, de comun cu colegii din cadrul Serviciului Interacțiune Comunitară a SSP, Cristina Grosu și Viorica Deşan au desfășurat activități de informare și sensibilizare cu elevii claselor V-IX ai IP Gimn. „V. Burduja” din satul Șeptelici, IP Gimn. Holoșnița și IP Gimn. „A. Lupașco” din satul Volovița raionul Soroca unde au abordat şi o mulțime de probleme cu care se confruntă zi de zi elevii atât în instituţiile de învăţământ, cât şi în afara acestora.
Elevii au fost atenţionaţi asupra comportamentului lor în şcoală, în stradă, în familie, fiind actualizate şi unele norme ale conduitei în societate. Şeful IP Soroca a adus la cunoştinţa elevilor şi profesorilor situaţia infracţională în rândul minorilor precum și recomandări utile în scopul prevenirii abandonului școlar, abandonului de domiciliu, delicvenței juvenile precum și a victimizării.
Totodată, tinerii au fost îndemnaţi să participe la asigurarea climatului sigur în societate, prin implicare şi responsabilitate, iar la finele activității, le-au fost înaintate recomandări pentru evitarea cazurilor de comportament nedemn și înmânate pliante cu informații utile.