Direcția Situații Excepționale a mun. Soroca informează, că potrivit datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în perioada 5-6 februarie 2020 se prevăd condiții meteorologice nefavorabile. Pe teritoriul întregii țări – vor cădea precipitații sub formă de ploaie, cu trecere în ninsori puternice (7 – 17 l/m2), izolat foarte puternice (20 – 25 l/m2), pe firele electrice și crengi izolat depuneri complexe. Pe arii extinse de drumuri și trasee naționale se vor forma troiene și ghețuș.
În acest context, DSE Soroca îndeamnă administrațiile publice locale să monitorizeze sectoarele de drumuri locale care sunt în subordinea acestora. Salvatorii îndeamnă cetățenii, să țină cont de avertizările meteo și de indicațiile autorităților. Să nu pornească la drum, dacă nu este strict necesar, iar în caz contrar să ia rezerve de hrană, băuturi calde și îmbrăcăminte corespunzătoare.
La fel recomandăm ca bateria telefonului să fie încărcată pentru a apela după ajutor în caz de necesitate. Conducătorii auto, în special cei de autocare școlare din localități sânt atenționați să-și echipeze mijloacele de transport potrivit sezonului rece, iar în portbagajul mașinii să țină lopată, nisip și lanțuri.
Totodată, potrivit specialiștilor, stratul de gheață devine un pericol pentru pescari și minori în timpul de iarnă. Este strict interzis ca oamenii să iasă pe gheață dacă stratul format nu depășește 8-10 cm.
Salvatorii atenționează maturii să nu lase copii nesupravegheați în preajma bazinelor acvatice în timpul iernii. Mai mult, părinții sunt rugați să interzică strict copiilor schiatul, patinajul dar și ieșire pe gheață. O atenție deosebită trebuie să fie acordată femeilor însărcinate și oamenilor cu boli grave cronice. După necesitate, se recomandă transportarea acestora la instituții medicale înainte de perioada pentru care au fost anunțate condiții meteo complicate cu scopul evitării situațiilor de risc în timpul intemperiilor.
În perioada rece a anului oamenii sunt rugați să respecte cu strictețe normele antiincendiare. Pentru a evita producerea incendiilor în sectorul locativ, pompierii recomandă ca sobele de încălzit să fie exploatate corespunzător, la fel și aparatele electrice de încălzit.
Inspectoratul General pentru Situații Uurgente va monitoriza strict situația, iar salvatorii vor interveni pentru a efectua acțiuni de deblocare și tractare în caz dacă cetățenii se vor afla în situații de risc. În situații de urgență oamenii sunt rugați să apeleze Serviciul Unic de Urgență 112.
Doga Eugeniu, Șef Serviciu Prevenție a DSE mun. Soroca maior al s/ intern