Potrivit Ministerului Educaţiei, Culturii și Cercetării copiii din familiile vulnerabile vor beneficia de manuale gratis în proporție de 10% din numărul total al elevilor din învățământul liceal din instituțiile de toate tipurile, transmite Știri.md.
În baza Legii Fondului republican şi a fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei se asigură, în mod gratuit, cu manuale şcolare următoarele categorii de copii: copiii orfani; copiii din familii monoparentale; copiii din familii defavorizate; copiii din familii cu 3 şi mai mulţi copii; copiii aflaţi sub tutelă/curatelă; copiii plasaţi în servicii de tip familial; copiii plasaţi în centre de plasament temporar; copiii din familii în care ambii părinți sânt cu dizabilități; copiii din familii în care ambii părinţi sânt pensionari; copiii solicitanţilor de azil, refugiaţilor recunoscuţi în Republica Moldova, beneficiarilor de protecţie umanitară şi persoanelor cărora li s-a recunoscut statutul de apatrid în Republica Moldova, precum şi copiii din familiile defavorizate în care unul din părinţi se încadrează în una din categoriile menţionate; copiii cu dizabilități.
Manualele Educația pentru societate claselor V-VI, VII-VIII în prezent nu sunt editate.
Manualele la disciplina Limbă engleză claselor VI-IX sunt vechi și uzate. Multe sunt deteriorate și pierdute.
Elevii claselor IV, IX, XI, XII și cadrele didactice din instituțiile de învățământ secundar general sunt asigurați cu manuale la disciplina Istoria românilor și universală de Fondul Special de Manuale al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării. La disciplina Istoria românilor și universală, în clasele V-VIII, se utilizează manualele existente în colecțiile bibliotecilor (din achiziții sau donații).
Către 1 septembrie, în total, au fost repartizate 32.743 exemplare de manuale (pentru școala națională primară și gimnazială) și 7.267 exemplare de manuale (școala alolingvă).