Rezultatele la BAC în raionul Soroca, după sesiunea de bază

0
379

În perioada 4 iunie-4 iulie, s-a desfășurat sesiunea de bază a examenelor de Bacalaureat (inclusiv contestațiile). În acest an, cca 300 de elevi, absolvenți ai liceelor și elevi la colegiile din raionul Soroca, dar și restanțieri din anii precedenți, au fost admiși la examene.

Unii s-au bucurat de note bune — rezultat al muncii asidue printre cărți, alții s-au întristat, acumulând un punctaj mic, care îi trimite la sesiunea suplimentară, când vor mai încerca să susțină examenele pe care nu le-au promovat.

Rezultatele candidaților din licee
Potrivit Direcției Învățământ Soroca, din 129 candidați au susținut examenele 117, procentul promovabilității fiind de 91%. 12 elevi s-au înscris la sesiunea suplimentară.
În topul liceelor pe tară, în care sunt incluse 289 instituții, liceele din raionul Soroca s-au clasat în felul următor:

  • LT “A. Pușkin” — locul 12, cu 100% elevi promovați;
  • LT „P. Rareș” — locul 76, cu 1 elev respins;
  • LT „C. Stere” — locul 81, cu 2 elevi respinși;
  • LT ”I. Creangă” — locul 197, cu 4 elevi respinși;
  • LT Visoca — locul 233, 5 elevi respinși.

Rezultatele candidaților din colegii
În raionul Soroca activează trei colegii. Dat fiind faptul că susținerea bacalaureatului nu este obligatorie, nu toți elevii se înscriu pentru a obține diploma de BAC. Potrivit administrației Colegiului de Arte “Nicolae Botgros”, la sesiunea de BAC 2019 au fost admişi 49 elevi (32 elevi din anul III și alți 17 elevi restanţieri din 2018). Au fost promovaţi 31 de elevi.
Totodată, au fost respinşi 18 elevi, patru elevi nu s-au prezentat, cinci restanţieri din anul 2018 nu au susţinut restanţele. 11 elevi din anul III au obținut de la una la patru restanțe…
La Colegiul ”Mihai Eminescu”, 96 de elevi au fost admiși la sesiunea de BAC, dintre care șase elevi sunt restanțieri din anii precedenți, ne-a informat administrația instituției. După sesiunea de bază, 88 dintre candidați au susținut examenele, inclusiv doi elevi dintre restanțieri. Alți opt elevi nu au acumulat punctajul necesar, devenind și ei restanțieri…
Colegiul Tehnic Agricol din Soroca a refuzat să ofere date despre rezultatele elevilor la examenele de Bacalaureat.
Sesiunea suplimentară sare loc în perioada 15-19 iulie la Centrul de Bacalaureat “B. P. Hașdeu” din Bălți. Direcția Învățământ va organiza transportarea elevilor către centrul de bacalaureat.

CITIȚI ȘI:

Urmează sesiunea suplimentară de Bacalaureat, Direcția Învățământ oferă transport pentru candidați

Articolul precedentХор „Belcanto” выиграл вторую премию на Фестивале в городе Яшь
Articolul următor(Video) Microbuzele din Soroca circulă cu abateri, pasagerii așteaptă în stații nemulțumiți
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.