Copiii de la Grădinița „Călina” din Soroca au învățat cum energia verde poate proteja planeta / GALERIE FOTO

0
45

Copiii din grupa pregătitoare de la Grădinița „Călina” din municipiul Soroca au participat la activitatea educativă „Energia verde, viitor curat!”, organizată pentru a-i ajuta să descopere importanța protejării mediului și a utilizării surselor de energie nepoluantă.

La eveniment au fost prezenți și reprezentanți ai conducerii municipiului, care au urmărit implicarea celor mici în activitățile dedicate energiei verzi și protecției mediului.

În cadrul activității, copiii au aflat cum funcționează energia vântului și de ce aceasta este considerată o sursă curată de energie. Prin exemple simple și activități practice, ei au învățat că resursele naturale pot fi folosite pentru a produce energie fără a afecta natura.

Una dintre cele mai atractive activități pentru cei mici a fost construirea moriștilor de vânt din hârtie. În timp ce le confecționau, educatorii le-au explicat cum vântul, o resursă naturală invizibilă, poate fi transformat în energie utilă pentru oameni.

Organizatorii spun că astfel de activități îi ajută pe copii să înțeleagă, încă de la o vârstă fragedă, cât de important este să protejeze mediul înconjurător. Totodată, ele contribuie la formarea unor comportamente ecologice și la promovarea unui stil de viață responsabil față de natură.

Prin joc, creativitate și învățare, preșcolarii au făcut primii pași spre înțelegerea conceptelor de eficiență energetică, energie curată și dezvoltare durabilă, devenind mici ambasadori ai protecției mediului.

Activitatea este organizată în cadrul concursului ”Top 3 cei mai activi semnatari în cadrul EUSEW 2026”, organizat în contextul Săptămânii Europene a Energiei Durabile- EUSEW 2026.


  • ETICHETE
  • DC
Articolul precedentMăsuri de prevenire pentru o vară liniștită / VIDEO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.