Tragedie în Fălești: Un bărbat riscă până la 19 ani de închisoare pentru omor și violență în familie

0
31

Un bărbat din raionul Fălești, în vârstă de 32 de ani, riscă până la 19 ani de închisoare după ce a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de omor și violență în familie, transmite MOLDPRES.

Potrivit Procuraturii Generale, faptele au avut loc la 21 februarie 2026, în raionul Fălești. În acea zi, inculpatul se afla la domiciliu împreună cu familia, unde a consumat alcool. Ulterior, după ce s-a trezit, a constatat că soția sa lipsește de la domiciliu și a început să o caute.

Bărbatul și-a găsit soția în apropierea locuinței, ieșind din garajul unui vecin. Pe fondul unor suspiciuni mai vechi de gelozie, acesta ar fi agresat-o fizic.

În continuare, între inculpat și vecin a izbucnit un conflict, în cadrul căruia bărbatul i-ar fi aplicat acestuia multiple lovituri în zona capului, inclusiv cu obiecte contondente. Victima a decedat la fața locului.

Ulterior, inculpatul și-ar fi agresat din nou soția, care a suferit leziuni corporale ușoare.

Acesta și-a recunoscut vina. Pentru infracțiunile comise, legea prevede o pedeapsă de până la 19 ani de închisoare.


  • ETICHETE
  • DC
Articolul precedentFamilia – izvor de iubire și unitate: sărbătoare memorabilă la Drochia / GALERIE FOTO
Articolul următorMoldova rămâne cea mai săracă țară din Europa, potrivit FMI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.