O jurnalistă cunoscută, care „s-a discreditat”, „a fost manipulată” și așa mai departe. Da, e despre mine. Cineva chiar mă întreba obraznic în mod public dacă mai sunt jurnalistă de investigație sau deja sunt de cancan. Nu i-am răspuns, pentru că asta spune mai multe despre el, nu despre mine.
Astfel de mesaje au apărut coordonat și concertat după cazul minorei de la Criuleni, apoi după emisiunea de la N4. Anterior, același scenariu a fost după investigația în cazul Hebel, doar că atunci atacul venea și din partea autorităților.
Au fost mai multe atacuri, din direcții diferite: și de la cei care fac propagandă, și de la cei care pretind că o combat.
Într-un podcast, colegii de la portalul Ziua m-au întrebat de ce breasla nu a reacționat în anumite cazuri concrete. Am evitat atunci un răspuns clar, deși îl știam. Am vrut să fiu corectă: breasla are libertatea să aleagă pe cine apără și pe cine nu. În al doilea caz, are argumente. Dar asta se întâmplă în țări cu o presă liberă, democratică, care se autoreglementează. În țările unde presa este coordonată, i se scurg informații și sunt considerate corecte doar materialele care convin guvernării, e discutabil ce fel de presă este. Poate că încă nu e cazul Moldovei.
Despre cazul fetei de la Criuleni voi reveni cu detalii. Nu este un caz de propagandă, așa cum a fost prezentat. Poliția a oferit doar o parte din informație, adică din adevăr, și a tăcut despre ce nu au făcut autoritățile. La fel cum o bună parte din influenceri și jurnaliști au lăudat Poliția și au distribuit intens varianta prezentată: că fata, care este minoră și era sedată, a petrecut toată ziua cu un băiat. Faptul că poliția a expus o minoră vulnerabilă la linșaj mediatic a fost considerat acceptabil și din punct de vedere deontologic. Că la multe medii materialele cu detalii despre minoră sunt și acum pe site-uri, la fel se pare că e deontologic.
Voi reveni cu detalii. Păcat că cei care comentează și mă etichetează nu mi-au citit postările. Apropo, nu am schimbat nimic în ele.
Eu nu am scris pe portalul nostru www.anticoruptie.md, adică nu am făcut materiale jurnalistice. Pentru că am vrut să ajut, să nu ne trezim dimineața cu o moarte și să ne pară rău că nu am făcut nimic. Avem cazul fetei ucise de la Orhei, urcată tot într-o mașină de ocazie. Poate că ea era în viață, dacă se reacționa la fel, exagerat sau nu, pe rețele…
Noaptea, cand am scris mesajul, am avut toate detaliile: de la mamă, despre medicul de gardă, polițiști, locația unde s-a băut cafea, inclusiv video si foto. Am sunat la 112 și am comunicat cazul. Puteți cere înregistrarea. Am scris organizațiilor specializate, care dimineața au preluat cazul și au confirmat că minorei nu i s-a acordat asistența prevăzută de lege și de tratatele internaționale. Voi reveni cu detalii.
Imaginea mea s-a format în timp, prin muncă, prin dedicație, prin curaj atunci când alții nu-l aveau, nu pe comenzi sau agende.
Am avut mereu o echipă și oameni la fel de dedicați. Ne-am făcut munca nu pentru că cineva ne plătește și trebuie să stăm în poziție de drepți, să îndeplinim comenzi sau să plătim polițe, ci tocmai pentru că ne pasă de ce se întâmplă în țară și în societate, de oamenii care ajung să fie nedreptățiți.
Am multe cazuri concrete când, în urma investigațiilor, au fost pornite dosare penale, oameni corupți au plecat din sistem, s-a modificat legislația, s-au deschis dosare penale în alte țări și s-au rezolvat cazuri de încălcare a drepturilor omului.
Eu am reacționat exact așa în multe cazuri de-a lungul timpului. De cele mai multe ori cazurile s-au rezolvat doar pentru că am scris pe profilul meu de Facebook, nu a fost nevoie de investigație.
Regret doar că nu reușim să ajutăm mai mulți oameni, să facem mai multe investigații jurnalistice, să descoperim mai multe scheme și interese private în serviciul public.
Eu voi rămâne în presă, în pofida campaniei coordonate de discreditare venite din partea breslei. Da, din partea breslei, nu a consumatorilor de media.
Rolul presei este să monitorizeze puterea, nu să o servească. Aceasta este o valoare în țările Uniunii Europene, spre care tinde țara noastră.
Presa cu adevărat liberă alege singură când reacționează, dar când renunță la funcția de „câine de pază”, devine coordonată și validează doar mesajele convenabile puterii, își pierde rolul democratic.
Cornelia COZONAC
