“Ne dorim mult ca să păstrăm râul Nistru. Este în responsabilitatea noastră să acționăm. Nistrul este moștenirea noastră națională care trebuie ocrotită, indiferent de timpul în care trăim. Acțiunea a fost foarte utilă și mulțumesc tuturor pentru implicare”, a transmis tuturor participanților la protestul de pe cheiul Nistrului, Nichita Pavlenco, tânăr consilier în cadrul CLT Soroca.
Astăzi a fost organizată o acțiune de protest prin care tinerii din Soroca și voluntarii Centrului DACIA au spus “NU hidrocentralelor de pe Nistru” și au atenționat că construcția lor reprezintă un adevărat pericol pentru mediul înconjurător.
Tinerii susțin că vocea lor ar putea influența deciziile autorităților din Ucraina, dar și ar mobiliza pe cele din țara noastră. “Vrem prin această acțiune să arătăm că avem altă părere în privința construcției hidrocentralelor”, accentuează Andrei Covalciuc.
“Suntem aici pentru ca Ucraina să se răzgândească și să renunțe la această inițiativă care ar putea dăuna grav râului Nistru. Noi avem multe amintiri cu el. Aici se deschide o priveliște frumoasă și deosebită pentru vizitatori”, este opinia Cristinei Liubinschi.
Cât despre rezultatele pe care le așteaptă, Cristina ne-a asigurat că “orice nu am face pentru orașul nostru, totul are importanță și va avea un efect pozitiv”.
Menționăm că în această după-amiază manifestații contra construcției a șase hidrocentrale pe râul Nistru de către autoritățile ucrainești urmau să fie organizate în mai multe localități din țară, inclusiv în Ucraina.