Din inima satului, acolo unde amintirile prind rădăcini adânci și timpul curge mai domol, s-a născut vocea caldă și sensibilă a scriitoarei Veronica Cuzub, fiică a comunei Șuri și una dintre acele rare prezențe literare care transformă trăirea în poezie. Fiind autoarea celor cinci culegeri de versuri, scriitoarea a dăruit cititorilor adevărate capodopere, în care a cântat viața și destinul, trecerea timpului, copilăria, familia și rădăcinile, întorcându-se mereu, cu dor, la casa părintească – acel refugiu tainic al sufletului.
Pentru scriitoarea Veronica Cuzub literatura nu este doar un act de creație, ci o formă de mărturisire despre începuturile sale literare, despre inspirație, despre viața și activitatea ei în fascinanta lume a poeziei, dezvăluind cele mai sensibile momente din viață, care i-au lăsat amintiri de neuitat despre temele care dau voce scrierilor sale.
Este o scriitoare înzestrată cu har dumnezeiesc, cu un talent irevocabil, cu o sensibilitate aparte față de frumos și față de oameni.
Pentru eroina mea poezia este, înainte de toate, un mesaj sincer, plin de sensibilitate și profunzime.
Vă indemn să descoperiți în interviul ce urmează, o scriitoare prin vocație, care a transformat fiecare poem într-o mărturisire, în care descoperim povestea din spatele versurilor și universului său interior.
- Stimată Veronica Cuzub, ce înseamnă pentru dumneavoastră locul de baștină, părinții, familia și cum v-au format acestea parcursul personal și profesional?
- Pentru fiecare om este un loc anume, cel mai frumos și cel mai drag. Am auzit de multe ori spunând: „Satul meu este cel mai frumos!” Așa spun și eu: „Satul meu este cel mai frumos!”.
Vin pe lume în familia lui Andrei și Tamara Cuzub, locuitori ai satului Șuri, raionul Drochia. Aici îmi sunt rădăcinile. Aici i-am găsit pe toți acasă:
OM DIN OAMENI SIMPLI
Vin om din oameni simpli de la țară,
Unde-am găsit bunicii mei acasă
Ce m-așteptau la ei în primăvară,
Să-mi spună cât e viața de frumoasă.
La poarta cu fântână adâncă în piatră,
Bunicul mi-a scos apă în găleată
Și mi-a vorbit de neamul de la vatră,
De traiul care l-au trăit odată.
Bunica m-aștepta ca în sărbătoare,
Cu gând frumos și vorba ei aleasă
Îmi mirosea a busuioc în casa mare
Și-a candelă aprinsă în colț de masă.
M-au dus în lumea satului de mică,
Să mă întâlnesc cu oamenii de muncă
Trăind emoții, bucurie, chiar și frică,
Copilărind cu alți copii prin luncă.
Cu drag de viață și cu dor de neam
Mă cheamă pașii iar pe ulicioară,
Unde dă în floare mărul de la geam
Și la taifas m-așteaptă o verișoară.
Sunt primul copil în familie și unica fiică. Când aveam vârsta de trei ani și șase luni, vine pe lume prietenul copilăriei mele, fratele Ion. Apoi cu aproape nouă ani mai târziu, vine în viața noastră cel mai mic membru al familiei, fratele Pavel. Pentru mine a rămas a fi mai mult ca un frate. Am avut grijă de el ca de un diamant. (L-am șlefuit ca să strălucească, dar tot odată m-am șlefuit și eu.) Cu el am avut timp de a citi povești și a învăța poeziile a mai multor autori. Acest copil era atât de curios și dornic de a cunoaște cât mai multe. Până la vârsta de trei ani cunoștea peste șaizeci de poezii să le recite. Sigur că acele poezii le cunoșteam și eu, căci eu eram învățătorul.
Prima instituție de învățământ a fost școala medie din satul natal. Fiind un copil stângaci, clasa întâi, mi-a fost cel mai greu. Toată atenția era la mine, dar mai mult la mâna mea stângă. Ca să mă dezvețe de a scrie cu mâna stângă, mă loveau peste mână. (Cel care rănește uită, cel rănit – niciodată. Chiar dacă rana se vindecă, cicatricile rămân.)
După ce am terminat clasa a 9- a, a fost un principiu de a pleca la altă instituție de învățământ. Mi-am urmat studiile la școala profesională din orașul Drochia, specialitatea de croitor. Am ales această profesie din dragoste. Până a merge la școala profesională, eu învățasem a coase de la bunica Vera. Apoi destinul a schimbat direcția. Am mers și am depus actele la colegiul agricol din satul Țaul, raionul Dondușeni. După trei ani de studii, obțin diploma de studii cu specialitatea : tehnologii agricole. Apoi merg și depun actele la Universitatea Agrară, Facultatea Agronomie. După cinci ani, primesc diploma la specialitatea Agronomie generală.
Mi-a plăcut munca în câmp cu oamenii, chiar dacă este o muncă grea. Dar n-a fost să fie! Au venit alte vremuri. Aproape toți cei tineri alegeau drumul pribegiei. L- am ales și eu.
Pe lângă familia care mi-a dat rădăcini și aripi, am familia căruia i-am pus noi temelia, împreună cu soțul, prietenul meu de viață, cu care suntem împreună de 23 de ani. Dumnezeu ne-a binecuvântat cu un fiu minunat, care își face studiile la facultatea de pictură.
Oamenii dragi, oamenii care i-am întâlnit, anii de studii, dar cel mai mult – anii pribegiei, m-au modelat după voia sorții și am devenit omul care sunt.
- Cum a început drumul dumneavoastră în literatură? A existat un moment sau o persoană care v-a încurajat să scrieți, și care a fost prima poezie?
- Mi-a plăcut și-mi place să citesc poezii, dar prima încercare de a scrie, a fost tema pentru acasă în clasa a 4-a. Era toamnă, cel mai drag anotimp al meu.
Poezia trebuia să fie despre toamnă și să aibă măcar o strofă. Privind pe geam, am văzut o zi atât de frumoasă, care mi-a dat inspirație pentru o poezie cu două strofe. Cel mai mare regret, că nu am păstrat acele versuri. Au fost primii pași ai mei în lumea poeziei. După acele versuri, au urmat multe altele.
La fiecare sfârșit de caiet, erau scrise versuri, apoi rupeam foaia și o aruncam în coșul de gunoi. Când am înțeles că trebuie să-mi adun gândurile, împlinisem vârsta de 18 ani. Atunci am început a gândi ca un om matur.
Cei care îmi ascultau creația, erau frații și bunelul Grigore. El venea duminica să vadă ce nou am mai scris. Tot el mi-a zis ca să public versurile mele prin ziare.
Am ascultat sfatul bunicului și am făcut câteva încercări. De unde am fost încurajată să continui de a scrie.
Așa cum era pe atunci, se mai scriau scrisori, apoi după ce le expediam la adresa indicată, așteptam să văd dacă a ajuns sau a rătăcit pe undeva. În vara anului 2000, am scris la ziarul „Literatura și Arta”. La două săptămâni am găsit răspunsul pe paginile ziarului. În primăvara anului 2001 , am scris la ziarul raional „Glia Drochiană”, și am fost invitată la redacție. În vara anului 2004, la întâlnirea cu poetul și istoricul Valeriu Matei, care a avut loc în școala medie din satul natal, am primit încurajarea de a continua să scriu.
Mult timp am rămas de a le scrie în umbră, fără a le publica și fără a vorbi despre ce pasiune am. Puțini au fost cei care au cunoscut refugiu meu.
Fiind în străinătate, când am început a naviga pe rețelele de socializare, în grupurile de poezie, am găsit cei mai buni critici, care ș-au dat cu părerea despre creația mea poetică. Le-am primit pe toate și bune, și rele. Altfel nu crești. Tot pe rețele am făcut cunoștință cu doamna Maria Nicorici, conferențiar universitar, doctor, R.M. Cu rădăcinile din aceeași localitate, din satul Șuri.
Ea m-a încurajat ca să fac primul pas pentru a scoate de sub tipar prima culegere de versuri.
În anul 2020, în pandemie, eu pregătesc manuscrisul pentru editare. În vara anului 2020, pe platforma Lulu, SUA, la MediaTon, Toronto, Canada, iese de sub tipar prima culegere de versuri „Pașii din Timp”. Tot în acel an se leagă o colaborare frumoasă cu cenaclul „Mesagerii cuvintelor”, Turnul Severin, România, coordonator domnul Dănuț Deșliu, cu care suntem în colaborare frumoasă și astăzi.
Se sfârșește anul 2020 cu o comunicare de suflet cu domnul Dumitru Mircea, redactor-șef la revista „Roua Stelară”, care mă încurajează și nu mult după discuția noastră, îmi trimite dumnealui un mesaj cu o veste bună, au apărut versurile mele în revista „Roua Stelară”.
Mulțumesc, oamenilor care mi-au înțeles sufletul și mi-au dat aripi pentru zbor!
- Ce surse de inspirație ați avut în creația literară? Se regăsesc locuri, oameni sau momente speciale în scrierile dumneavoastră?
- Sursa de bază, totuși, cred că a rămas a fi din anii copilăriei, cu toți oamenii dragi, care mi-au acordat din timpul lor ca să-mi vorbească despre viața care au trăit-o, despre acele timpuri, cum au avut curajul să înfrunte greutățile.
Oamenii vor rămâne mereu o sursă de inspirație. Atunci când am ocazia să mă întâlnesc cu cineva, îi acord omului cuvântul, poate vorbește despre ceva bun, despre o nouă idee, care poate da naștere unor versuri noi.
O altă sursă au fost cărțile din copilăria mea, pe care mama mi le cumpăra cu mare drag. Fiecare carte are de spus ceva. Cititorul trebuie să dezlege acea taină.
Apoi alte surse ce m-au inspirat – au fost și sunt : plimbările în sânul naturii, răsăritul, apusul și anotimpurile anului. Vorbesc despre cele patru anotimpuri care le trăim în țara noastră.
Nu toate țările sunt binecuvântate cu cele patru anotimpuri. Știu ce spun. Am trăit într-o țară unde am dus dorul frumosului de acasă.
- Care sunt temele centrale pe care le abordați în operele dumneavoastră și de ce considerați că sunt importante pentru cititorii de astăzi?
- Temele pe care le abordez în scrierile mele sunt atât de multiple, dar la fel de dragi sufletului:
Destinul și Timpul : o temă centrală este parcursul omului prin „porțile Timpului”, reflectând asupra trecerii anilor și a amprentei lăsate de destin.
Familia și Rădăcinile : aici văd importanța părinților și a bunicilor în formarea copiilor. Ca exemplu este poezia : Lăsați copiii la bunici. Și multe alte poezii unde se vorbește despre casa părintească, nucul de la poartă etc.
Credința și Moralitatea : unele versuri sunt asemeni unei rugăciuni. Ele au apărut ca operă, atunci când am avut un necaz sau o bucurie. Unele pot fi ca îndemn la bunătate, pace și liniște sufletească.
Iubirea fără motiv : Iubirea este cel mai pur sentiment, care nu are nevoie de motive sau explicații raționale. Numai atunci când iubești, simți viața. Iubirea este strâns legată de trecerea timpului și de puterea amintirilor, care rămân ca „un reper” al existenței.
- Ați putea să ne citiți ceva din creația dumneavoastră?
- Vă citesc cu drag aceste versuri unde este descrisă iubirea fără motiv :
EU TE IUBESC
Eu te iubesc fără motiv,
Nu mă întreba de ce și cum
Ești omul cel mai pozitiv
Cu care vreau să fiu la drum.
Eu te iubesc ca un copil
Fără să-mi ceri, fără să știu
Mi-i viața floare de april
Când lângă tine pot să fiu.
Eu te iubesc nevinovată
Și cred în tine cu speranță
Îți dăruiesc iubirea toată
Cu anii mei frumoși de viață.
Eu te iubesc în dimineți
Și în amiezi, și-n seri târzii.
Te voi iubi și-n alte vieți
Fără să vrei, fără să știi.
O poezie dragă mie, care mă întoarce în copilărie pentru a trăi acea viață fără griji, o viață de copil, este poezia :
DACĂ AR FI S-ALEG
Dacă ar fi s-aleg din anii mei
Unde m-aș întoarce încă-odată…
M-aș opri în curte la bunei
Și la umbra nucului din poartă.
Unde ne-adunam copii în vreme,
Într-o lume mult mai primitoare
Nu știam de griji și de probleme,
Nici un timp prea lung de supărare.
Seara, spre sfârșitul lui gustar,
Să împărțim porumbul copt la rug…
Dacă aș fi și m-aș întoarce iar,
În acele timpuri vreau s-ajung.
Poate-i întâlnesc pe toți acasă,
Să mai stăm de vorbă între noi.
E un gând ce-n pace nu mă lasă,
Dacă m-aș întoarce înapoi…
Nu îmi va fi rușine niciodată să vorbesc despre locul meu natal și despre oamenii lui. Acei oameni muncitori și înțelepți care le este drag pământul. Ar fi putut și ei pleca, dar au ales să rămână la rădăcini.
Am scris aceste versuri când eram departe de meleagurile natale :
ȚĂRANII
Poate cândva, cu cât vor trece anii,
Acei ce vă vedeți azi împărați
Veți înțelege cine sunt „Țăranii”
Sunt oamenii de Dumnezeu lăsați.
Curați la suflet, veseli, ochii blânzi,
Asemeni cum ar fi să fie sfinții
Icoane, i-aș picta pe mii de pânzi
Și-i voi slăvi cum îmi slăvesc părinții.
Nu vă uitați la haina lor cea simplă
Ce-o îmbracă aproape în fiecare zi,
Uitați-vă, de griji sunt albi la tâmplă,
Prea timpuriu încep a îmbătrâni…
Muncesc, sărmanii, greu, fără odihnă
Din patru anotimpuri, toate patru
Nici ziua și nici noaptea nu au tihnă
Ba este strânsul roadei, ba aratul.
Nu râdeți, nu-i jigniți, nu faceți glume
Ei, tot ce fac, fac pentru noi, ceilalți
Țăranii sunt cei mai cinstiți din lume
Și pentru Dumnezeu, cei mai bogați.
Din munca lor, e pâinea de pe masă
Ce a crescut cu dragoste creștină.
Din munca lor, e sărbătoare-n casă
Și peste viața noastră e lumină.
Neobosiți, neînlocuiți de nimeni alții
În colțul lor de lume-i hram și rai
Din neam în neam, trăiesc uniți ca frații
Rămași acasă pe-un picior de plai.
- Acum, mai bine de un an, Doinița Stamati, directoarea Bibliotecii Publice Șuri, a organizat un eveniment memorabil: prezentarea culegerilor de versuri „Pașii din timp”, „Pașii sufletului meu”, „Pașii destinului”, care a avut un impact semnificativ pentru comunitate. Aveți și alte proiecte literare sau planuri de viitor?
- Într-adevăr a fost un eveniment de neuitat pentru mine. A fost realizarea visului meu, la care am muncit foarte mult. În anul 2025, am reușit să mai scot de sub tipar încă două culegeri de versuri : „Pe aripile timpului” și „Din liniștea timpului”. La sfârșitul lunii noiembrie 2025, a avut loc lansarea antologiei „Mesagerii cuvintelor”, un proiect colectiv, unde au participat autori din România și R.M. În luna martie, va avea loc lansarea încă pentru două proiecte. Ce ține de proiectele personale – lucrez la un proiect, dar nu obișnuiesc să vorbesc prea mult, fiindcă iubesc rezultatul final. Las să vorbească faptele și timpul.
- Ce sfat le-ați oferi tinerilor, care își doresc să urmeze o carieră literară?
- Dragi tineri, poate veți avea norocul ca să găsiți cuvânt de încurajare, dar de multe ori se întâmplă, că nu aveți în preajmă persoane, care să vă înțeleagă. Alegeți să fiți învingători! Munciți la visul vostru, căci în viață nu este de ajuns numai să visăm.
Tuturor, Vă doresc realizări frumoase!
Pentru conformitate: Patricia FURTUNĂ, membră HTSJ, Centrul de Creație Drochia (filiala Șuri)
